În vizită la oftalmolog

Ieri, după foarte mult timp, am fost în vizită la un doctor oftalmolog. Aveam nevoie de un consult al ochilor și am zis că e momentul potrivit. Puteam să fiu sigur că am nevoie de corecție majoră pentru ambii ochi, dar s-a dovedit a nu fi așa. M-am ales doar cu un -0.25 la ambii ochi și nu e nevoie de corecție prin ochelari.

Ce m-a surprins însă a fost echipamentul cu care s-a lucrat. N-am mai ajuns de mult timp într-un astfel de cabinet și parcă acum ar fi venit o adevărată revoluție. Gata cu tabelele cu cifre și litere din ce în ce mai mici, gata cu aparatele prin care doctorul îți verifică ochiul manual.

Acum parcă eram într-o eră a roboților. M-am așezat pe scaun, cifrele și literele mi-au fost proiectate pe un perete, un aparat înregistra greșelile, apoi am fost verificat de un aparat care părea să focalizeze în continuu (precum aparatul foto, de, coincidență) și care afișa o imagine foarte frumasă și, într-un final, doamna doctor m-a consultat pentru a verifica diagnosticul, și asta a fost.

E foarte, foarte interesant cum a evoluat medicina până acum! Mie unul mi se pare un lucru imens. Vouă?

6 comments
  1. Imi pare rau sa te anunt ca ai fost la privat. Ei au aceste echipamente si tot din bani europeni. Te invit sa dai pe la stat sa vezi cat de mare e evolutia.

  2. Cu siguranta nu la toate cabinetele sunt asa echipamente dar poate partea buna este ca doctorul respectiv sa fie mult mai oki.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *