Parcă ieri era începutul acestui an și filmam primele mele clipuri alături de Nikon D7000. A trecut extrem de repede anul acesta și pot spune că, pentru mine, a fost un an al porților deschise și al unor colaborări excelente între mine și diverse branduri atât din aria fotografiei, cât și din exterior. Pot spune că din punctul de vedere al evoluției mele ca fotograf și blogger a fost cel mai bun an de până acum! Îmi doresc ca la sfârșitul anului viitor să pot spune același lucru și despre 2012!
Vreau să vă prezint mai jos proiectele, fotografiile și evenimentele de care sunt foarte mândru și prin care am trecut în acest an. Veți vedea că încă de la începutul anului am avut parte de niște vești excelente și o parte din ele au început să se reia sub o formă sau alta și acum, chiar dacă sunt cu foarte puțin timp înaintea noului an.
Ianuarie
- În prima săptămână a lunii ianuarie am început colaborarea cu Nikon România, ocupându-mă de promovarea contului de YouTube, moderarea forumului și publicarea unor fotoreportaje. A fost (și încă este) o colaborare cin care am învățat enorm de multe, motiv pentru care doresc să mulțumesc întregii echipe formate din niște oameni minunați!
- Tot în această perioadă, pe 7 ianuarie, în urma unui concurs internațional, mi-a fost publicată prima fotografie pe The Big Picture, celebrul site al cotidianului Boston (America), accesat de un număr enorm de mare de persoane din întreaga lume. A fost o mulțumire și o recunoaștere a muncii mele de până atunci!
- După o lună de la lansare cartea ”Primii 10 pași în fotografia digitală” avea deja o recunoaștere în mediul online, reprezentând un interes ridicat pentru fotografii aflați la început de drum.
- Am relansat pagina de Facebook a blogului, de atunci creându-se mult mai multă activitate. În acest moment pagina are peste 2000 de fani, un număr care pe mine mă mulțumește enorm de mult! La începutul anului aveam circa 300 de fani.
4 comments
super tare ideea…mie imi place cel mai mult poza lunii mai
Merci, Nicu! 🙂
Mie-mi place „martie” ..si „februarie”!De ce-mi plac ?Pentru ca vad un pusti care are un hobby(?) ,job(?) frumos , facand altceva decat fac majoritatea copiilor din zilele noastre…!Respect si tine-o tot asa