De ieri sunt fericitul posesor al unui obiectiv pe care îl așteptam de mult timp, Nikon 85mm f/1.8, sau după denumirea completă, Nikkor AF-D 85mm f/1.8, un obiectiv excelent pentru portrete, diferite evenimente și chiar close-up-uri conceptuale, precum cele pe care le veți putea vedea mai jos.
Deși mă așteptam să-mi placă foarte mult, în momentul în care l-am pus pe aparat am fost extrem, extrem de încântat. E foarte solid construit, parasolarul e metalic și se înfiletează pe un filet din partea interioară a obiectivului, focalizează repede (uneori e puțin zgomotos), bokeh-ul e absolut superb, fotografiile sunt utilizabile încă de la f/1.8.
Practic ai tot ce îți poți dori de la un obiectiv! Diferența între el și fratele său mai tânăr, Nikon AF-S 85mm f/1.4 G, este destul de mare și favorabilă pentru cel din urmă, însă și prețul spune același lucru. Chiar și așa toată această diferență se raportează la o calitate excelentă a primei variante a obiectivului.
Abia aștept să fac o primă ședință foto cu acest obiectiv! Până atunci vă invit să vedeți câteva fotografii realizate cu acest minunat obiectiv.
10 comments
Da, chiar misto obictivul. Astept sa vad cat mai multe poze facute cu el, cine stie, poate imi dai si mie idei 😉
Sigur! Și eu aștept mai multe poze cu el! 😀
Pare un obiectiv bun. Care este motivul pentru care ai ales 85mm si nu 50mm sau 35mm ?
Astept sa vad poze si portrait.
Am deja 50mm 1.8. Am vrut focală mai lungă și cu 1.8 pt. portrete/conceptual/handbal și de aceea am ales 85 1.8. Urmează să iau și 35 1.8. 🙂
Este intr-adevar un obiectiv excelent, avand in vedere raportul pret/calitate. Exista si 85mm f/1.4D si 85mm f/1.4G dar sunt de 2, respectiv 3 ori mai scumpe. Pe lista de cumparaturi am de gand sa trec un 85mm f/1.8D.
Desigur că își merită banii acelea, dar și 85 f/1.8 D și-i merită cu siguranță. 🙂 Mie îmi place enorm de mult! N-o să-l dau prea curând jos de pe aparat. 😀
85 1.8 = bokeh perfect …sau bokeh perfect = 85 1.8
*imi plac foarte mult tonurile de mai sus
Ai dreptate! 🙂 Mulțumesc frumos!
foarte reusite pozele pentru ca se vede munca fotografului
Merci! 🙂