Iată că a venit cel de-al treilea an la rând în care scriu aici despre Ziua Națională a României, 1 Decembrie. Dacă în anii trecuți vă prezentam istoria țării în care trăim, de această dată vă voi prezenta lucrurile pe care le consider că definesc poporul român și, bineînțeles, România; fapte care să ne facă mândri și să ne ofere din nou posibilitatea de a vedea bunul în rău.
Eu când mă gândesc la România mă gândesc la o țară în care Munții Carpați oferă câteva peisaje superbe și se regăsesc peste trei sferturi pe acest teritoriu, la o țară în care Dunărea își are delta alături de o infinitate de imagini care îți taie respirația, la o țară în care simbolurile autentice sunt încă vii. În România poți vedea atât trecutul, cât și noul, poți trece rapid de la cetăți și biserici fortificate la clădiri moderne care definesc al treilea mileniu.
Un român a inventat penincilina, o româncă a luat primul 10 la Jocurile Olimpice, un scriitor român reprezintă azi numele unei facultăți americane, un român a pus bazele aviației de azi, un român… Oricând putem găsi persoane care să ne reprezinte, oameni plini de pasiune care să își dedice viața unui singur scop, trebuie doar să vrem. Desigur, pentru a realiza acest lucru trebuie să facem abstracție de la cei care nu ne reprezintă, de la cei care prigonesc munca oamenilor cu adevărat importanți.
Iată articolele din 2009 și 2010 cu mai multe informații istorice și fotografii de la paradele militare și depunerile de coroane. Bineînțeles că și în acest an voi reveni cu fotografii de la ceremonialul de depunere de coroane. În decursul zilei de azi voi publica fotografiile. La mulți ani, România!
Vă invit să vizualizați fotografiile și din acest articol, România e o țară frumoasă!
2 comments
Foarte frumoase fotografiile.Ai foarte mare dreptate. Romania este o tara frumoasa! Trebuie sa fim mandri ca suntem romani.
Mulțumesc!