Roadtrip to Ceahlău – Excursia de-a lungul munților

Așa cum am anunțat zilele trecute pe rețelele de socializare, luni, pe 4 iulie, am plecat împreună cuAlex Dima și încă un amic spre Ceahlău, având ca destinație finală Cabana Dochia și Vârful Toaca. Dimineața la ora 4 am plecat din Odorheiu-Secuiesc (de nerăbdare n-am dormit deloc în acea noapte). Deși vremea fusese bună în ziua precedentă noi am plecat dimineața pe o ploaie mocănească și niște nori înfricoșători.

Deși plănuisem excursia aceasta de muuuult timp abia acum am reușit să o ducem la bun sfârșit, Am plecat pe traseul Odorheiu-Secuiesc – Gheorgheni – Bicaz – Izvorul Muntelui. Traseul e foarte frumos și îți oferă multe oportunități de fotografiat. Prima oprire pe traseu a fost la Lacul Roșu unde am realizat câteva peisaje și am fotografiat o rață sălbatică și o gaiță. Toate fotografiile din această excursie au fost realizate cu obiectivul Nikkor AF-S 28-300mm f/3.5-5.6 VR, mulțumesc Nikon România și SKIN Media. Rucsacul avut la mine, Kata DR 467i și trepiedul Manfrotto 190X PROB (vezi review) alături de capul Manfrotto Photo-Movie (vezi prezentare, premieră) au fost perfecte pentru urcat pe munte și realizat fotografiile/filmele dorite.

De la Lacul Roșu am plecat către Izvorul Muntelui cu un ocol scurt către Barajul Bicaz unde am realizat o serie de peisaje. Ajunsesem deja mult prea repede pentru urcatul pe munte, la ora 7, și am decis astfel să facem acest mic ocol de 7 kilometri. Aici, după ce am fotografiat peisajul, am fost întâmpinați de un cântăreț foarte simpatic care ne-a urat pe ritmuri de muzică populară mult noroc pe munte. A fost foarte frumos momentul!

Am plecat deci către Izvorul Muntelui unde am lăsat mașina pentru mersul pe jos. Am ales să urcăm, după câteva sfaturi primite, pe traseul Izvorul Muntelui – Cumătura Lutu Roșu – Cabana Dochia, un traseu recomandat pentru începători, dar un traseu nerecomandat pentru cei ce vin să facă fotografii. Din păcate n-am știut acest lucru și a trebuit să-l aflăm pe propria răspundere. E un traseu de 3 ore și 30 de minute, un traseu doar prin pădure, un traseu cu urcușuri abrupte, însă deloc periculos.

Pe tot traseul ne-a însoțit și un cățel foarte simpatic pe care noi l-am denumit Bucșă. Nu întrebați de ce, dar a fost un partener de nădejde, el știa traseul pe de rost.

După circa 45 de minute de urcat am ajuns la indicatorul către Cabana Dochia, indicator care ne arăta distanța aproximativă pe care trebuie să o parcurgem. Tot aici lângă acest indicator se află și niște bănci cu mese pe care poți sta și te poți odihni. De aici începi să simți cum urci și să obosești din ce în ce mai repede după fiecare pauză scurtă.

Am început să ne apropriem de muntele propriu zis și am trecut pe lângă o primă stâncă al cărui nume nu este menționat nicăieri. Aici se vedeau foarte frumos florile care creșteau parcă din nimic, însă se mențineau tot timpul extrem de frumoase.

Și iar am început să urcăm. Deja ne săturasem și speram să ieșim o dată din pădure, dar nu știam că…de fapt… tot traseul e prin pădure. Am aflat asta abia după ce am ieșit din pădure și am văzut Cabana Dochia care era la câțiva pași.

Și am ieșit din pădure, dar nu vedeam nimic. Ceața abia ne lăsa să ne vedem unul pe altul. Am înaintat și am văzut pe un deal două urechi. Prima oară am crezut că era un lup, dar de fapt era un câine și în spatele lui alți trei. Bucșă al nostru a mers spre ei, însă n-a avut nicio șansă și a fost fugărit de cei 4 câini. Speriați, ne-am oprit, am luat trepiedele în mână, bețe, și am sperat că nu ne vor ataca. După ce s-a mai dus puțin ceața am văzut că eram la nici 20 de metri de Cabana Dochia.

Aici sus peisajul era sublim. Din păcate ceața a fost prezentă mai tot timpul și vântul bătea foarte tare de aceea n-am reușit să facem nicio fotografie de pe vârful Toaca. Cabana Dochia este întreținută de o familie și condițiile sunt relativ bune pentru acea altitudine și acel traseu. În schimb mâncarea este foarte bună! Recomand ciorba rădăuțeană, aici am mâncat probabil una dintre cele mai bune astfel de ciorbe. Priveliștea de sus e absolut superbă. Voi publica zilele acestea și un film realizat de sus, un film care vă va plăcea cu siguranță.

Cu acest cal se aducea o parte din mâncare. Mi s-a făcut milă de el pentru că nu avea un grajd al lui în care să stea și noaptea a dormit tot aici, plin de promoroacă, cu o simplă pătură pe el. Noi n-am avut noroc să fotografiem nici apusul, nici răsăritul și nici cerul noaptea din cauza ceții foarte dese…

A doua zi de dimineață am început să coborâm. Am ales un alt traseu care e mult mai spectaculos pentru fotografii, dar și puțin mai greu. Nu credeam că voi zice asta, dar coborârea a fost mult mai grea decât urcarea. Traseul ales a fost Cabana Dochia – Poiana Maicilor – Izvorul Muntelui, un traseu care la coborâre are circa 4 ore. Cam atât am făcut și noi. Am intrat pentru început într-o pădure în care am coborât în continuu circa jumătate de oră.

Ce-am făcut, ce nu am făcut, urmând traseul am început să urcăm iar la 1700 metri, adică la o înălțime cu 6 metri mai mică decât cea de la Cabana Dochia. Aici am dat de o ceață densă și un vânt puternic și rece.

Am ajuns prin această ceață și la Claiele lui Miron. Inițial credeam că trebuie să mergem prin poteca dintre ele, însă se coboară prin dreapta prin niște serpentine destul de abrupte, însă tot timpul peisajul e superb.

Și într-un final am ajuns la Poaian Maicilor, poiană în care ni se indica faptul că mai avem două ore de mers până la Izvorul Muntelui. Am continuat deci să mergem. De aici traseul e lejer și se merge doar prin pădure. E frumos, e liniștit, și te sperii la fiecare sunet pe care îl auzi deoarece ești încă pe teritoriul urșilor și lupilor.

După o oră și jumătate am ajuns înapoi la Izvorul Muntelui. Obosiți și uzi ne-am uitat în spate să vedem unde am fost și am făcut câteva fotografii cu vederea de ansamblu. Nici acum nu îmi vine să cred că am urcat acolo sus pe Ceahlău, pe vârful Toaca.

E foarte frumoasă zona, sunt foarte frumoase și relativ ușor de parcurs toate traseele. Dacă aveți timpși sunteți pasionați de așa ceva vă recomand să urcați pe Ceahlău. E superbă zona, absolut superbă, și traseele nu sunt deloc periculoase, asta dacă ești atent tot timpul. Veți vedea zilele acestea multe peisaje și fotografii de pe Ceahlău, sper să vă placă. Deocamdată vă las cu atât că oboseala își face simțită prezența.

Dacă vreți să urcați vă recomand să fiți echipați corespunzător pentur că vremea pe munte se schimbă de la un minut la altul. Am cadre declanșate la 1/20 dintr-o secundă distanță și deja jumătate din fotografie era acoperită de ceață, spre exemplu. Oricum, a fost genial de frumos! Abia aștept să merg iar pe munte, pe Transalpină de această dată.