Vă povesteam în urmă acum o săptămână cum de data aceasta n-am să mai urc pe Ceahlău în adidași și (speram eu) am să prind vreme bună. Și așa a fost! Am urcat echipat corespunzător, cu bocanci, iar vremea a ținut cu mine – și întreaga gașcă alături de care am călătorit #priNeamț – pe toată durata șederii la altitudinea de aproximativ 1.700 de metri.
Și tare mult m-am bucurat. Am profitat din plin de vreme și am fotografiat aproape în continuu de când am ajuns pe munte, la Cabana Dochia, și până când am plecat a doua zi. Știu sigur că am făcut vreo 6.000 de fotografii pentru un timelapse care e în lucru (dar veți vedea mai jos o secvență). Și mai știu că am făcut alte câteva sute cu Ceahlăul la apus, noaptea, la răsărit, ziua și așa mai departe.
–
Dar acum vă povestesc de răsărit. Era ora 5 când mă trezisem. Mi-am propus să mai fotografiez pentru o secvență de timelapse și să prind momentul orei albastre, chiar înainte de răsărit. Apoi am pornit de la Cabana Dochia spre cabana stației meteo de la poalele Vârfului Toaca. Mă-ntâlnisem cu o seară înainte cu domnul George, meteorologul de serviciu. Făcusem cunoștință, dar nu-l anunțasem că urma a doua zi să vin să fotografiez răsăritul din curtea lui.
I-am trecut gardul când am ajuns acolo, fiind sigur că nu va avea nimic împotrivă atunci când se va trezi. Era ora 6 când am început să fotografiez acolo. Un aparat îl pusesem să facă timelapse într-un loc fix și să prindă tot răsăritul (cam o oră și un pic), iar pe celălalt îl pusesem să fotografieze întreg peisajul, tot pentru o secvență din filmuleț. La el am legat și un accesoriu util pentru timelapse (urmează review-ul atunci când termin filmul complet) – Radian, creat de Alpine Labs și primit în teste de la F64. Pe scurt: pui accesoriul pe trepied, aparatul pe accesoriu, îl programezi prin telefon, îl legi la aparat printr-un cablu de sincronizare și aia e. Fotografiază singur așa cum l-ai programat, făcând o mișcare pe orizontală sau verticală. O panoramare perfect controlată de dispozitiv. Și poate ieși cam așa ceva.
Dar acum să vedem fotografiile. O parte dintre ele sunt decupate la 16:9, așa că pot fi folosite lejer ca wallpaper, dacă le considerați frumoase pentru așa ceva.
–
Între timp sunt plecat la photokina unde voi testa noile produse foto lansate în această perioadă, dar și care urmează să fie anunțate curând. Dacă vreți să fiți la curent urmăriți-mă pe Facebook sau pe Blog de fotografie.
–
Tot ce-i de văzut #priNeamt! Urmărește ediția a III-a a celui mai important eveniment dedicat promovării în mediul online a unui județ din România. Află mai multe detalii pe http://goo.gl/Lw8mzy Organizator: Eventur Bucharest. Powered by Petrom Romania. Parteneri principali: Autoritatea Națională pentru Turism, Consiliul Județean Neamț, Primăria Piatra Neamț, Hotel Bistrița din Durău, Blue Air și Autoboca Rent-a-car.
2 comments
Superbe peisaje. Cel mai mult imi place penultima poza, cea cu „raul de lapte”.
Mă bucur s-aud asta! Mulțumesc! 🙂