Sunt pasionat de fotografie din 2008. Am trecut pe rând prin cam toate genurile fotografice. Îmi place în continuare fotografia de natură, fotografia de peisaj, dar cel mai mult mă atrag seriile documentare, fotoreportajele. Unul dintre proiectele de suflet legate de fotografia de natură, de peisaj, este Zbor peste Transilvania, pe durata căruia am fotografiat în 2011 și 2012 toată regiunea din avion. Am început apoi serii de fotoreportaje la diverse evenimente ori manifestări/cauze sociale.
În ceea ce privește fotografia comercială, fotografiez evenimente corporate și îmi place ca de fiecare dată, pe lângă cadrele clasice, să aduc și latura de fotoreportaj de care spuneam mai sus.
Care sunt proiectele comerciale în care putem colabora?
- Fotografie de eveniment corporate – lansări, conferințe de presă, petreceri private, prezentări de produse, teambuilding-uri;
- Fotografie comercială – fotografii care vor fi utilizate mai apoi în mijloacele de comunicare (bannere, print-uri, reclame etc.);
- Fotoreportaj la un eveniment organizat/susținut de companie – concerte, întâlniri cu fanii etc.;
De asemenea, dacă organizezi un eveniment pentru susținerea unei cauze sociale și te ajută fotografii pentru promovarea lui, nu ezista să îmi scrii. Dacă reușim să ne aliniem vin să fotografiez cu mare drag.
Despre cum s-au întâmplat lucrurile în 2014 vă vor povesti câțiva dintre oamenii pe care i-am fotografiat și cărora le mulțumesc că au avut și că au încredere în mine!
–
Cornel Ilie, Trupa Vunk
„Dragoș este ca un duhovnic în fotografie. Discret, cu zâmbetul unui om bun mereu pe buze, evită greul sau ce e nepotrivit din orice situație, orice cadru, este deloc ostentativ și iți așeazăîn fața ochilor realitatea, dar mai frumoasă decat este. Am lucrat de câteva ori cu el anul acesta. Și sunt mândru să iau parte la dezvoltarea unuia dintre viitori mari artiști ai imaginilor.”
–
Călin Goia, Voltaj
„În preajma concertului nostru de la Polivalentă din 20 martie 2014 o prietenă m-a întrebat: „Ai fi de acord să-i permiți unui băiat care face un fotoreportaj să fotografieze toată ziua concertului, să aibă acces în culise și la repetiții?” I-am răspuns: „De ce nu? Hai să vedem ce iese!”. L-am cunoscut apoi pe Dragoș, căci despre el este vorba. Volubil și cu zâmbetul pe buze, îți dădea o stare bună de cum îl vedeai. Așa că am fost încrezător că și fotografia lui va transmite aceeași stare. Așa a și fost! Ne-a plăcut povestea creată de el din cuvinte frumoase și imagini sugestive. Și ne-am horărât să nu rămână singura colaborare. Ea a recidivat cu ocazia Zilei Naționale a României, o zi foarte plină de evenimente pentru noi. Din nou, un rezultat foarte frumos! Așadar, suntem doar la început în colaborările cu el.”
–
Carmen Ghiță, Raiffeisen Bank
„Colaborăm cu Dragoș de aproape doi ani de zile și de fiecare dată ne impresionează entuziasmul și seriozitatea lui, dar și pasiunea cu care face lucrurile. Se spune adesea că fotograful lucrează cu materialul clientului, însă Dragoș reușește să facă materialul să strălucească, oricât ar fi de simplu sau banal. Ce mai impresionază la el este faptul că întotdeauna oferă mai mult decât i se cere în materie de producții foto, că întotdeauna vine cu idei noi și interesante. Pe deasupra, mai este și neobosit și respectă cu strictețe deadline-urile, la care noi, oamenii din corporații, ținem de multe ori morțiș. În rest, ca om, Dragoș este un extraordinar de bun și delicat. O adevărată plăcere să lucrezi cu el.”
–
Teodora Agafiței, Staropramen
„Colaborez cu Dragoș de aproape un an și apreciez extrem de mult profesionalismul și pasiunea cu care duce la bun sfârșit orice proiect. Este un om foarte pasionat, serios, perseverent, cu o dorință extraordinară de a fi foarte bun, și in ciuda vârstei fragede, reușește sa aibă cele mai bune rezultate. Te felicit Dragoș, pentru că reusești la fiecare proiect să te implici și să te bucuri cu inima unui copil, dar cu atitudinea și skill-urile unui adevarat profesionist!”
–
Raluca Duță, Golin
„Dragoș e genul de colaborator care merge dincolo de brief aproape de fiecare dată și reușește să documenteze proiectele tale prin fotografii fix cum ți le doresti, dinamice acolo unde e vorba de experiente dinamice, pline de emoție acolo unde mesajul este conform, dar ce reușește Dragoș să facă e să te surprindă plăcut de fiecare dată când âl ai ântr-un proiect ca blogger fotograf, câand livrează pachetul de fotografii, pentru că găsești în cadrele lui fotografii minunate, cu care poți povesti foarte frumos despre proiectele tale mai departe.
Se mulează foarte bine pe proiectele cu care rezonează și atunci cand un proiect e aproape de sufletul lui, e cu atât mai implicat. Reușește sa găsească cele mai bune unghiuri de abordare pentru fiecare poveste în care e implicat și pe lângă toate astea, se pliază pe proiecte și confruntă briefurile acolo unde simte că poate livra mai bine și mai in stilul sau dacă abordarea e diferită.
E mereu acolo, mereu la dispoziția ta cu un zâmbet și cu un DA convins, e perfect în campanii pline de viață și creative și îl recomand din toata inima.”
–
Andra Pascu, Travel Communication Romania
„În orice eveniment organizat de noi conceptul este gândit ca un mecanism în care totul merge ca pe roate. Dragoș este parte din mecanismul evenimentelor Travel Communication de peste doi ani de zile, timp în care am crescut și ne-am învățat stilul de lucru reciproc. De fiecare dată am avut numai cuvinte de mulțumire la adresa lui, atât din partea noastră cât și din partea clienților noștri. Dincolo de promtitudinea cu care Dragoș livrează fotografiile, de cele mai multe ori chiar în ziua evenimentului, și de profesionalismul cu care le prelucrează, un mare plus pentru el îl constituie și atitudinea din timpul evenimentelor.
Zâmbetul și fața prietenoasă din spatele aparatului de fotografiat i-au făcut pe invitații noștri să fie relaxați și să se simtă în largul lor. Dragoș anticipează foarte bine ce are de făcut și înțelege diferențele dintre cadrele de care ai nevoie în timpulunei conferințe de presă, în timpul unui cocktail de companie sau al unei petreceri. L-am recomandat cu mare drag și altor colaboratori ai noștri, pentru că merită din plin.”
–
Anca Iosub, Fundația Principesa Margareta a României
Coaborarea cu Dragoș ar putea fi rezumată în 3 cuvinte: inspirație, transpirație, entuziasm. El a putut surprinde emoții pe care puține cuvinte le pot exprima, a putut ilustra frumusețea deopotrivă din medii selecte și din case părăginite de bătrâni uitați de lume și toate cu o dragoste de viață și entuziasm contagios, care îți amintesc de ce iubești să faci ceea ce faci. Un profesionist cu care vom lucra oricând cu mrae plăcere și încredere.
–
Alex Filip, Eventur
„Pentru noi a devenit deja o regulă: niciun eveniment fără Dragoș ca fotograf oficial atunci când organizam conferințe sau ca blogger invitat atunci când organizam tururi prin țară. Dragoș este un om de o calitate rară!”
–
Proiecte comerciale în care am fost implicat în 2014:
- Electrolux – Gătim pentru bunici;
- IKEA – Ajutor de poveste;
- Goodyear – Off-road în munți;
- Ford – Marea întâlnire;
- Electrolux – Sorina Răsteanu în finala Design Lab;
- Domeniile Sâmburești – La strugurit;
- Vunk – Concertul din Orașul Minunilor;
- Lay’s – Gătitul noilor rețete;
- KFC – Portrete de Halloween în Centrul Vechi;
- Cris-Tim – Drumul Lung spre Cimitirul Vesel;
- Staropramen – Festivalul de Bun Gust de la Sibiu, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Experiență culinară într-un restaurant cu stele Michelin;
- Peugeot – Peugeot 2008, Peugeot 308, Peugeot 508, Peugeot 3008;
- Lipton – Ia-ți vacanță cu Lipton – partea 1, partea a 2-a;
- Raiffeisen Bank – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu;
Citește și articolul despre fotoreportajele făcute în 2014.
Evenimente fotografiate în 2014:
- Prigat: „Mixing drinks with Flair” – București, Constanța, Timișoara;
- Pepsi: Life in color;
- Telekom: Aprindem magenta – evenimentul de rebranding;
- Evensys: Food Bloggers Conference, Webstock, Digital Divas, PR Forum;
- Tech Hub: Xmas Party, 1 Year Anniversary;
- How to web: MVP Academy;
- Eventur: Romanian Digital Travel Conference;
- Air France & KLM: KLM 95th Anniversary, Dream Destination, La vie en rose, Cocktail Event, Dutch cocktail;
- Banca Transilvania & KLM: Press conference, Cocktail for partners;
- Voltaj: Concertul „Mexi de box”;