15 ore pe ambulanță: O zi din viața oamenilor care ne salvează viața

Era ora 05:15 când îmi sunase alarma la telefon. Mă trezesc cu gândul că urmează o zi pe care n-o voi putea uita. O zi pe care o așteptam de mult și din care avea să învăț multe. M-am trezit, mi-am pregătit aparatul foto, mi-am luat uniforma pe care o primisem cu câteva zile înainte de la serviciul de voluntariat și am ieșit din casă. M-am urcat într-un taxi cu direcția Microstația 5. E stația localizată în sectorul 5 din București. Sunt 18 astfel de microstații care acoperă toată capitala și zonele din împrejurimi. Mai este și stația centrală din care pleacă un număr considerabil de ambulanțe și în care ajung toate mașinile din celelalte microstații atunci când trebuie făcute verificări ale echipamentelor, când trebuie luate aprobări și așa mai departe. În total sunt 19 stații și câteva sute de ambulanțe.

La 6:15 eram în Microstație. Fiind schimbul de tură toate ambulanțele erau parcate acolo. M-au trecut câțiva fiori când am văzut atâtea ambulanțe în jurul meu. Intru în clădire și mă întâlnesc cu cei trei oameni cu care urma să-mi petrec ziua. Cei trei eroi care urmau să salveze vieți, dar și suflete. Doctorul Carniciu George, Asistenta Jianu Tomița și Ambulanțierul Florin Popescu au format echipajul cu care am intrat în gardă. Aflasem dinainte că dr. Carniciu e unul dintre cei mai buni specializați pe medicina de urgență din București, dar nu numai. De asemenea dna. asistentă Jianu are ani buni de experiență în medicina de urgență. Iar ambulanțierul, Popescu Florin, a dat dovadă încă de la început de o atenție extraordinară.

Revenind, ne-am grupat și a urmat prima procedură: verificarea întregii mașini și a echipamentului. Florin a verificat partea tehnică a mașinii, iar dr. Carniciu și asist. Jianu au verificat tot ce înseamnă echipament medical. Dar tot.

„- Avem suficient oxigen? Kit-ul de intubare pentru copii e pregătit?”, auzeam vorbindu-se din ambulanță.

Totul pornește de aici. Dacă nu ești atent în etapa asta te poți trezi ajuns lângă pacient și pus în situația de a nu putea lua măsuri din cauza unui mic detaliu pe care l-ai uitat dimineață. Și să nu vă închipuiți că sunt puține. Doar o geantă relativ mică numără vreo 100 de fiole cu substanțe diferite. Fiecare are scopul ei, fiecare are locul ei. Nu cred că-i așa ușor să fii atent în atât de multe locuri.

După verificarea întregii mașini și pregătirea echipamentelor eram gata de început garda.

„- Și acum ce facem?”, îl întreb pe ambulanțier.

„- Așteptăm să ni se dea primele cazuri de la dispecerat.”, îmi spune Florin.

Nici nu trec bine câteva minute că a apărut prima solicitare, un domn de circa 60 de ani căruia i s-a făcut rău într-un autobuz, 117, undeva lângă Mitropolie. Am preluat fișele cu detaliile și am urcat în ambulanță.

„- V-ați așezat în spate? Putem porni?”, ne întreabă dr. Carniciu din față pe mine și pe asist. Jianu.

Atunci am realizat că nu-i loc de încălcat vreo regulă și că totul e la modul serios. N-am pornit până n-am fost așezați cum trebuie. Important e să ai toți membri echipajului sănătoși ca să poți salva ați oameni.

La 07:40 am ajuns la primul caz. Autobuzul era oprit pe drum, iar înăuntru se aflau oamenii care și sunaseră la 112 și pacientul de care vorbeam. Era însoțit de un văr de-al lui pe care-l ducea la Spitalul Fundeni, secția de oncologie, el nefiind din București. Domnului care-l însoțea i s-a făcut rău, iar inima i-o luase razna. Nu-i cea mai potrivită expresie, dar imediat după ce a fost conectat la aparatele de monitorizare vedeam cum ritmul cardiac era iregulat și complet dat peste cap.

Dr. Carniciu și asist. Jianu i-au administrat substanțele necesare pentru stabilizare și așteptam ca ele să-și facă efectul și pacientul să-și dea acordul să fie dus la spital sub stricta recomandare a doctorului. Inițial n-a vrut, se gândea la vărul lui și cum o să ajungă el la spital. Vărul lui a gândit la rece și l-a convins în cele din urmă că el poate ajunge și singur la spital. Atunci pacientul s-a lăsat convins și am pornit spre Spitalul Colțea, care era cel mai aproape.

Era oră de vârf. Foare, foarte aglomerat. Mă uitam la Florin și vedeam cum își făcea loc într-o aglomerație în care abia puteai trece ca pieton. Cu tot cu sirene și girofaruri unii șoferi s-au încăpățânat să se ferească sau să facă loc. Sau poate se blocau și nu știau în ce direcție și cum să o ia. Cert e că fiecare mișcare bruscă a ambulanței se simte foarte tare în spate, cu tot cu sistemele cu pernă de aer și așa mai departe care mai preiau din șocuri. E inevitabil să se simtă. Gândiți-vă de două ori înainte să puneți o ambulanță să facă manevre suplimentare pentru depășirea voastră.

La 08:05 am pornit cu pacientul, iar la 08:12 eram deja la Spitalul Colțea. 7 minute pentru o distanță mare și o oră aglomerată. Totul se datorează șoferului care s-a descurcat excelent.

Am ajuns și pacientul a fost „predat” la Urgențe.

„- Și acum ce facem? Ne întoarcem la microstație?”, întreb.

„- Nu ne mai întoarcem până seara. Anunțăm că suntem liberi și așteptăm un caz.”, îmi răspunde Florin.

„- Durează mult până apare următorul?”, revin.

„- În general în 5-10 minute de când am anunțat că suntem liberi primim următorul caz.”, îmi spune dr. Carniciu.

Și așa a fost.

„- 500 (numărul ambulanței noastre). Pacient de 82 de ani cu probleme respiratorii […]”, se aude prin stație de la dispecerat.

Și așa am pornit spre următorul pacient. Am ajuns la el. Era un domn căruia i se făcuse rău și abia mai putea respira. Din cauza tensiunii foarte mari i se adunase apă în plămâni și putea să facă oricând un edem pulmonar. Au fost luate măsurile necesare la fața locului, anunțată o persoană apropiată și apoi am pregătit pacientul pentru a-l transporta la spital. Am luat scaunul cu rotile, l-am transportat din apartament și până la ambulanță, iar acolo l-am urcat în targă.

„- Să vezi ce-o să-mi crească tensiunea când aud sirenele astea. Mă sperie!”, spune domnul.

„- Stați liniștit că ele ne-ajută să ajungem mai repede și o să fie mai bine!”, îi spune asist. Jianu.

„- Of Xulescule, ai ajuns să fii și în ambulanță…”, revine pacientul, dl. X.

După câteva minute în care s-a mai liniștit:

„- Și unde mergeți după asta?”

„- Nu știm, rămâne să vedem. Important e să ajungeți dumneavoastră cu bine.”, spune asist. Jianu.

„- Nu luați mai multe deodată că vă e teamă că nu le puteți face?”

„- N-avem de unde ști cât durează o intervenție, așa că o luăm pe următoarea abia după ce o ducem la bun sfârșit pe cea de acum. Și tot așa.”, îi explică asistenta.

L-am transportat la Spitalul Municipal. Întotdeauna procedura spune să duci pacientul la spitalul cel mai apropiat cu locuri libere. L-am predat, am dat liber și am așteptat următorul caz.

„- 500, domn de 46 de ani cu sincopă în Militari, sector șase.”, se aude în stație.

„- Ce-i aia o sincopă?”, o întreb pe asistentă.

„- E starea în care-ți pierzi conștiența imediat după ce leșini.”, îmi explică pe un limbaj accesibil.

 

Am ajuns acasă la pacient unde-l înconjurase toată familia. După simptome dr. Carniciu l-a bănuit de un accident vascular cerebral, iar singura soluție era să-l ducem la Spitalul Universitar, Urgențe și apoi la Neurologie. Așa am și făcut. Domnul avea 46 de ani, de 3 zile nu mai era capabil să mănânce, să-și controleze corpul și să vorbească sau să reacționeze la stimuli. Putea să zică „da” sau „nu” și cam atât.

L-am adus la Spitalul Universitar, am dat liber și am așteptat următorul caz. După câteva minute…

„- 500 la stația centrală. 500 la stația centrală. Transport în provincie.”, vocea dispecerului în stație.

În același timp dr. Carniciu e contactat telefonic și se îndreaptă spre mine:

„- Credeai că o să ajungi azi la Craiova? Acolo avem transportul.”

Am pornit spre stația centrală pentru detaliile logistice, iar apoi ne-am îndreptat spre Spitalul Floreasca să preluăm pacientul. Era un domn de aproximativ 60 de ani care în urma unui incendiu s-a intoxicat cu monoxid de carbon, mai avea și ciroză, iar treburile deveniseră destul de complicate. A stat aproape o lună internat la Floreasca, a fost stabilizat, iar acum trebuia adus sub supraveghere medicală în orașul de unde fusese transferat, Craiova.

Pe la 14:10 am pornit din București.

„- Suntem contratimp? Trebuie să ajungem foarte, foarte repede?”, îl întreb pe Florin.

„- Niciodată nu ești contratimp pe ambulanță. Important e să fie totul sigur și să ajungi cu echipajul sănătos ca să-și poată face datorita. E cel mai important. Altfel riști să nu mai ajungi să poți salva pacientul.”, îmi răspunde. Apropo de ce spuneam mai sus, de ce important să fie absolut toate regulile de siguranță respectate.

În jur de ora 17 am ajuns la Spitalul Neurologic din Craiova.În momentul în care am ajuns pacientul era așteptat de soția lui. Imediat cum am deschis ușa ambulanței a și intrat înăuntru.

„- Mă, bade ,să nu-mi mai faci asta niciodată. Ce nenorocire pe viața noastră… Dar bine că ai ajuns cu bine înapoi, mă, bade!”, îi spune soția.

Îl ținea de mână, iar amândoi erau cu lacrimile în ochi. Apoi aflasem de casa care le luase foc și de care vă spuneam mai sus.

L-am dus în spital, a fost preluat de medicii de acolo și urma să pornim înapoi spre București. Am băut rapid o cafea și ne-am urcat în ambulanță cu destinația Microstația 5. Și am pornit înapoi la drum.

Am ajuns în București la 21:40 unde am început procedurile de încheiere a zilei.Verificarea echipamentului, a mașinii, predarea actelor și așa mai departe. Iată și o fotografie cu eroii mei: dr. Carniciu George și asist. Jianu Tomița. Ambulanțierul Florin plecase să spele mașina și să alimenteze, așa că n-am reușit să facem fotografia în formula completă, din păcate.

Cele mai bine de 15 ore pe care le-am petrecut împreună s-au concretizat în 4 pacienți ale căror vieți sau suflete au fost salvate și asistate de un personal excelent, în peste 500 de kilometri pe care i-am realizat și o infinitate de gânduri de mulțumire sufletească adunate din momentul în care vezi cum pacientul se simte mai bine, în care vezi că eforturile echipajului dau roade.

Oamenii aceștia sunt niște eroi. Trebuie să gândească întotdeauna la rece. Trebuie să fie întotdeauna atenți. Trebuie să fie întotdeauna pe fază. Nu există o a doua șansă. Nu există un restart. Ori faci procedura cum trebuie, ori s-ar putea ca apoi să nu mai ai cui să i-o faci.

Și încă ceva. Gândiți-vă de două ori când vedeți o ambulanță cu sirenele/luminile pornite, o ambulanță în misiune. Nu e suficient să semnalizați dreapta. Trebuie să vă și dați din fața mașinii ca să-i faceți loc. Nu treceți strada când vedeți că vine o ambulanță. Nu forțați nota crezând că aveți timp. Gândiți-vă că timpul ăsta e vital pentru persoanele aflate în ambulanță. Doar gândiți-vă.

Toată experiența se datorează campaniei Există un erou în fiecare dintre voi inițiată de Asociația Societății de Salvare București și de Serviciul de Ambulanță București Ilfov. Îi mulțumesc lui Răzvan Baciu pentru implicarea în campanie, mulțumesc Anei Negulescu de la asociație care se ocupă de organizarea actelor de voluntariat, mulțumesc F64 pentru oferirea obiectivului 24-70 2.8 pe durata intervențiilor (aveam nevoie de un singur obiectiv ca să nu pierd timpul schimbându-l, aveam nevoie de unul de bună calitate și rapid).

Și, înainte de toate, mulțumesc echipajului format din, spun din nou, dr. Carniciu George, asist. Jianu Tomția și ambulanțierul Popescu Florin. Mulțumesc!