La capăt de lume, acolo unde Dunărea se varsă în Marea Neagră, în comuna Sfântu Gheorghe, înconjurat de atâtea frumuseți încât ai impresia trăiești într-un documentar de pe National Geographic, are loc an de an, din 2003, Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul.
Timp de o săptămână complexul Green Village din Sfântu’ se transformă în casa a câtorva mii de iubitori de film și artă, oameni dispuși să petreacă ore bune pe drum pentru câteva experiențe de neuitat. E greu de descris în cuvinte ce se întâmplă acolo și oricât de multe lucruri ai citi înainte să cobori din barcă pe pontonul din fața resortului, e prea puțin pentru ceea ce trăiești încă din primele clipe. În sensul bun, desigur. Dar am să încerc, totuși, să rezum în fotografii, secvențe video și cuvinte, cum au fost pentru mine cele 4 zile petrecute în locul în care îmi doream să ajung de câțiva ani buni.
Am ajuns în Sfântu Gheorghe spre seară, nu cu mult înainte de apusul soarelui. Mi-am lăsat bagajele și-am ieșit direct în locul în care se adunaseră deja câteva sute de persoane: cinematograful în aer liber din zona campingului. Urma să înceapă filmul Sieranevada, în regia și prezența lui Cristi Puiu, un om de o modestie incredibilă și cu o viziune aparte, reflectată în toată munca sa.
A fost filmul potrivit să începem #oVacanțăCulturală, așa cum a anunțat Staropramen că va fi. Și așa a și fost! Am avut plăcerea să documentez vizual festivalul pe durata zilelor petrecute acolo și să public aici, pe Facebook/Instagram și pe platforma www.oamenisigusturi.ro, fotografiile făcute. Tot pe Oameni și Gusturi am publicat și fotoreportajul făcut la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. De vreți să revedeți imaginile, o puteți face intrând aici.
Revenind la Anonimul, recunosc că am rămas surprins când am văzut, în seara în care am ajuns, cum campingul era plin ochi de oameni iubitori de film. Tineri, părinți, copii, oameni mai în vârstă, cu toții erau cu ochii ațintiți spre ecranul din aer liber ori spre celelalte două din sălile de cinema ale complexului. Îmi amintesc cum juniorii cedau la un moment dat spre miezul nopții și ațipeau lângă părinții lor care-și doreau să prindă și finalul filmului.
Așa cum ziceam, prima mea seară, a doua seară de festival, a început cu un film românesc, Sieranevada, în regia și prezența lui Cristi Puiu, care-a trezit imediat interesul celor prezenți să rămână în fața ecranului, sub cerul plin de stele, timp de 3 ore cât avea să dureze filmul.
Pe măsură ce am continuat să fotografiez în zilele următoare, începeam să-mi dau și mai tare seama că totuși festivalul nu e doar despre film, ci și despre oamenii care ajung aici, despre toate experiențele trăite și despre o adevărată vacanță culturală presărată cu amintiri lăsate de toate momentele petrecute aici. Deși proiectarea filmelor a fost, evident, programul principal al festivalului, au existat multe alte activități specifice zonei.
Spre exemplu, într-una dintre seri am avut ocazia să luăm masa în sat, la niște localnici acasă, acolo unde am mâncat niște icre și plachie de crap mi-nu-na-te la gust, făcute de localnici și însoțite de tot felul de povești de-ale deltei.
Într-o altă zi, chiar după ce plecasem, Ivan Patzaichin a invitat oamenii la o plimbare cu canotca pe Dunăre, până pe Insula Sahalin, acolo unde a existat și o masă pregătită de pescari autentici. Sunt convins că a fost o super experiență!
În același timp, nu doar filmele au fost cele care au urcat pe scenă. Jul Baldovin și Gojira au adus muzica pe buzele celor prezenți în două dintre serile festivalului. Și ei au fost doar doi dintre artiștii muzicali invitați la festival.
Toate acestea au fost completate de invitații festivalului, pe care aveai ocazia să îi întâlnești: regizori din țară și de peste hotare, actori, oameni din industrie. Și n-au fost puțini. Ca pasionat, am avut o șansă unică, cel mai probabil, de a cunoaște și vorbi cu oameni de renume din această lume a filmului.
Unul dintre invitații speciali ai festivalului a fost regizorul corean Park Chan-wook, care a petrecut aproape o zi întreagă pe drum ca să ajungă aici. Întâmplarea a făcut ca ultima parte a drumului său cu barca până la Sfântu Gheorghe să fie făcut la apus, lăsându-i o amintire aparte, pe care a și povestit-o în deschiderea Festivalului Anonimul. Spunea Park Chan-wook că a văzut cel mai pitoresc apus din viața lui, unul pe care nu o să îl uite curând.
Și apropo de ce spuneam despre contactul cu oamenii din lumea filmului, regizorul corean a participat la două sesiuni de Q&A, unde a petrecut mai bine de 4 ore răspunzând întrebărilor venite din public. Apoi am făcut și un scurt interviu cu el, urmând să fie publicat în curând de Staropramen.
Revenind la atmosfera din afara sălilor de cinema, observam pe zi ce trece tot mai multe detalii care să-mi arate cât de mult înseamnă filmul pentru oamenii veniți aici. Chiar în ultima mea seară la festival, vremea s-a schimbat destul de mult: începuse un vânt aprig, iar temperatura scăzuse semnificativ față de cum era în timpul zilei. N-a fost o problemă pentru cei veniți aici să vadă, atunci, filmul „Câini” în regia lui Bogdan Mirică. Cum priveai, vedeai o mare de oameni ascunși sub pături, îmbrăcați în toate hainele pe care le aveau la ei. Însă asta era fix ultima lor problemă, atât timp cât s-au simțit confortabil și au rămas în fața ecranului în aer liber mult timp după miezul nopții.
Cum sunt oamenii veniți la festival veți observa și aruncând o privire peste următoarea serie de portrete: Faces of #Anonimul13. Oameni dechiși la suflet. Oameni ghidați de pasiuni comune.
Îmi mai aduc aminte cum într-o altă seară, în pauza dintre filme, am dat de un grup tare fain de tineri veniți la festival. Se așezaseră pe iarbă, în cerc, și începuseră să cânte la chitară tot felul de melodii despre sesiune, restanțe, distracție, prieteni și studenție. Se vedea că se simt cu adevărat bine.
Cu astfel de momente a fost fiecare zi. Experiența Anonimul? Minunată! Delta? Cel mai frumos loc pe care l-am văzut până acum! M-am bucurat tare mult când l-am cunoscut pe Nea Sandu, localnic din Sfântu Gheorghe, care ne-a plimbat cu barca pe canalele înguste ale deltei, unde n-aș fi zis că intrăm nici cu hidrobicicleta. Ne-a adus în locuri în care am văzut câteva păsări minunate și peisaje de vis. Am prins împreună un răsărit și un apus și am făcut câteva fotografii de care-s tare încântat. Una dintre ele e aceasta, de la răsărit. Pâlcul de nisip pe care stăteau pelicanii se afla exact în locul în care Dunărea se varsă în mare. În prim-plan vezi Dunărea, în fundal Marea Neagră. Dar despre plimbările pe Dunăre și fotografiile făcute pe parcursul lor am să povestesc în următorul fotoreportaj.
Staropramen, Anonimul, mulțumim pentru experiență! 🙂
Alte imagini din timpul festivalului
1 comment