„Salut, sunt Drago…”. N-am apucat să-mi termin numele de spus și Călin mă completează: „Dragoș, salut, Dragoș, știu, ne fotografiezi azi și mâine.” Vă dați seama ce era în capul meu atunci. Și-așa aveam emoții destule, iar când am văzut că în toate aglomerația dinaintea concertului Călin și-a amintit rapid și exact despre ce-i vorba m-a cam lăsat fără cuvinte. Uneori uităm ce facem de la o secundă la alta, fără s-avem treburi prea importante în cap. Mă gândesc că trebuie să fii foarte atent la oameni, la cei din jur ca să îi poți repera rapid și să știi cum să îi iei, așa cum a făcut solistul trupei Voltaj încă din primul minut în care ne-am întâlnit.
Să revenim la emoții. Îmi aduc aminte cum multe întâmplări din copilăria mea au în fundal melodiile lor. Țin minte că eram prin clasa a 3-a sau a 4-a, nu mai știu exact. Cert e că atunci la zile de naștere stăteam băieții cu băieții, fetele cu fetele. Ne jucam sau vorbeam separat și cam asta era distracția noastră. Și la una dintre zilele de naștere din acel an am spart cu toții gheața. Cineva pusese melodia 3D și urma să începem, nu-i așa, dansul. Păi stai, cine cu cine dansează? Altă problemă. Ne-a venit ideea să facem bilețele și să tragem la sorți. După mai multe extrageri ne-am nimerit care cu care și am început să dansăm. Am și acum imaginea zbânțuielii noastre timide în cap. Dar important e că făcusem primul pas, iar melodia de care vă spuneam a fost cea care a dat tonul.
Și acum să revenim la întâlnirea cu Călin. Am ajuns miercuri, cu o zi înainte de concert, la Sala Polivalentă să încep acest fotoreportaj prin câteva fotografii de la pregătiri. Am rămas surprins de desfășurarea de forțe: lumini aduse din Olanda, segways, scene care urmau să se suprapună și așa mai departe.
*Dați click pe fotografii pentru a le privi la rezoluție optimă.
*Cadrele mai largi au fost realizate cu obiectivul Nikon 24-70mm f/2.8. Mulțumesc echipei F64 pentru mâna de ajutor!
Am început să fotografiez așa, spațiul, să mă obișnuiesc și să știu apoi ce să urmăresc. Cât timp făceam fotografiile astea mă uitam cu coada ochiului după Călin. Voiam să-l fotografiez pe Călin – în momentul acela doar el ajunsese din trupă – doar că așteptam un moment prielnic, dar cât mai natural. Partea bună e că atunci când am întors capul l-am văzut în public, stând pe scaune sau plimbându-se printre ele. Repeta scenariul pentru concert, dar era foarte atent în același timp la ce se întâmpla pe scenă.
Apoi, plimbându-mă prin sală – era prima oară când ajungeam acolo, ce-i drept, și am zis că-i mai ușor s-o descopăr așa, acum, decât trecând printre oameni la concert – am urcat chiar sus de tot. Înaltă mai e sala asta.
Mă retrag cuminte jos și m-am întors să-i mai fac câteva fotografii lui Călin și să mai povestesc cu el. Țin minte că în timp ce vorbeam cu el i-a sunat telefonul. M-am dat puțin în spate și i-am dat de înțeles că reluăm discuția după ce vorbește. În momentul acela m-a chemat înapoi continuând discuția și abia după s-a uitat la telefon. N-arată decât respect, mult respect, pentru cei din jur. Cât de des nu pățim ca persoana cu care vorbim răspunde brusc la telefon fără ca măcar să se scuze? Așa-i. După gesturile acestea care țin de detalii am ajuns la concluzia că înainte de toate calitățile sale, Călin are toate calitățile pe care-ar trebui să le aibă un om. N-aveam dubii, dar gesturile mi-au întărit toate așteptările.
L-am mai rugat să facem câteva fotografii, iar apoi am plecat, știind că urma concertul și cea de a doua parte a fotoreportajului. Am venit acasă plin de entuziasm. Și cred că a fost așa datorită faptului că modul în care vorbește Călin cu tine, cu oamenii, te face să te simți aparte.
–
Ziua concertului. Și după concert.
Acum când scriu articolul e ora 3 și 9 minute. Dimineața. Dimineața zilei de după concert. Simt și acum în piept vibrațiile publicului care la sfârșitul concertului scanda „do-uă-zeci, do-uă-zeci”, așteptând cu nerăbdare celebrul hit.
Dar s-o luăm cu începutul.
Pe la ora 19:15 am intrat în Sala Polivalentă. Am întrebat în stânga și-n dreapta unde-s băieții din trupă. Voiam să-i fotografiez înainte să urce pe scenă, doar că m-am cam rătăcit prin holurile și toate părțile sălii. După alte câteva minute i-am găsit și primul gând a fost să facem un selfie. Atunci i-am cunoscut pe toți membrii trupei: Oliver, Valeriu, Gabriel și Adi. Tare fericit am mai fost – și încă sunt – c-am făcut fotografia aceasta. 🙂 Scuzați-i calitatea, dar am făcut-o rapid cu telefonul.
Încărcat iar cu energie după o zi în care fotografiasem deja continuu am continuat fotoreportajul pe care l-am început miercuri, la pregătiri.
Am intrat în camera în care era toată formația.
„Începem la 19:45”, îl aud pe Călin spunând la telefon. „Mai sunt oameni încă afară? Să-i așteptăm, să nu începem fără ei!”.
„Începem la 20:00. Cel mai bine așa. Păi cum să-i lăsăm pe oameni afară și noi să începem?”, spune Călin sunând-o din nou pe aceeași persoană. Vă mai amintiți ce spuneam de grija, respectul și atenția față de oameni?
Mai aveam vreo 15 minute, deci, așa că am continuat să fotografiez aici. În aceeași încăpere se afla și Dan Bittman, care urma să cânte două melodii împreună cu Voltaj în timpul concertului.
În timp ce fotografiam se deschide ușa. Intră o mamă și al său fiu. N-am apucat să privesc atent și n-am înțeles despre ce e vorba. „George, cu el vei merge și el te va aduce pe scenă, bine?”, îi spune Adi băiatului. Atunci am aflat că-l cheamă George, iar după câteva minute i-am aflat și povestea. O puteți citi câteva rânduri mai jos. Mie mi-a înmuiat picioarele.
Două minute. Atâtea au mai rămas și avea să înceapă concertul. Am pornit împreună cu ei și am mers spre scenă. M-am simțit ca în filme. Toată lumea striga „Voltaj” dinăuntru, iar noi mergeam cu toții rapid încolonați pe holuri ca să ajungem în punctul stabilit. Am avut o senzație aparte secundele astea cât a durat drumul spre scenă.
Pe hol ne-am întâlnit și cu CRBL. Urma să intre pe scenă pe la mijlocul concertului.
Am ajuns în spațiul amenajat la câțiva metri pe scenă. Zumzetul sălii se auzea din ce în ce mai tare.
„…iar acum urmează să intre Voltaj pe scenă la Sala Polivalentă”, se auzea în boxe o intervenție la Kiss FM.
Începeam să am emoții. Știam ce și cum o să fac, dar…
Și a început spectacolul. Să vă uitați atenți la fotografii. Unul dintre microfoanele lui Călin are un GoPro montat care filmează publicul, iar ceilalți membri ai trupei stau pe platforme care din când în când se mișcă și își schimbă pozițiile între ele.
A urmat apoi momentul lui George. George are 12 ani și n-a văzut niciodată. Vă scriu cuvintele pe care le-a rostit Călin în acel moment:
„… ne-am întâlnit cu George la un concert la mare. În momentul ăla, știind că George cântă la pian de aproape trei ani, i-am zis ca să-i văd, să-i aduc un zâmbet pe față: Uite, îți promit, că la un moment dat, într-un concert de-al nostru, unul mare, așa, cu multă lume – și aici începe să-i tremure vocea lui Călin – o să te chemăm să cânți alături de noi. El a zis: nu cred, nu creeed. I-am zis: crede, crede! Și uite, George, ăsta e momentul pe care ți l-am promis. El este George Andrei, are aproape 12 ani, un luptător și un model de urmat pentru toți. Și vrem să cântăm împreună o melodie.”
Vă închipuiți cum a fost momentul în care au cântat împreună. Emoționant. Greu, greu de descris în cuvinte.
A continuat apoi concertul cu alte momente frumoase, încărcare așa, de povești ale trupei acumulate de-a lungul anilor și spuse prin melodiile lor.
Și, aproape de final, fotografiile care spun cel mai bine, cred eu, povestea Voltaj. Povestea pe care ei reușesc să o aducă în astfel de concerte.
După încheierea concertului au urmat autografele și pozele cu fani. Îți trebuie ceva răbdare să scrii autografe și să te fotografiezi cu zeci, sute de oameni. Iar ei au răbdarea asta din plin. Eu cel puțin așa am văzut. 🙂
Închei printr-o fotografie surprinsă în timpul concertului cu umbra lui Călin. Cu aplauzele din această fotografie. Aplauze pentru tot. Pentru suflet, pentru pasiune, pentru dăruirea cu care toți membrii echipei apar în fața fanilor, dar și cum se comportă atunci când ei nu sunt prezenți.
Mi-a părut bine. Mi-a părut tare bine să vă cunosc și să vă fotografiez. N-am crezut toată copilăria mea c-am să ajung momentul ăsta. Vă mulțumesc vouă și echipei KissFM pentru deschidere! 🙂
1 comment