Castelul Buda și reședința regală

Castelul Buda - Curtea interioară

În timp ce vizitam Budapesta ne planificasem să vedem și Castelul Buda, care se află pe malul nordic al Dunării și, bineînțeles, în partea cu același nume a orașului. În momentul în care am intrat nu m-așteptam să fie atât de mare. Imediat ce pășești în castel intri, de fapt, într-un alt oraș. Cam așa arăta Castelul din direcția în care intri. Cu siguranță nu te aștepți să găsești o zonă foarte mare în spatele zidurilor.

Castelul Buda - Intrare

Ne-am continuat drumul zicând că vom termina repede de vizitat castelul și apoi vom merge și în alte locuri. Ne-am înșelat. N-a fost deloc așa! În momentul în care am pășit în interiorul castelului am înțeles motivul pentru care se spune că este de-a dreptul imens. Castelul Buda, cunoscut și sub denumirea Palatului Regal, este una dintre cele mai vechi construcții din Budapesta, fiind ridicat în secolul al XIII-lea la ordinul Regelui Bela IV.

Castelul Buda - Curtea interioară

Fiind construit în stil gotic, castelul sugerează grandoarea până la ultima cărămidă. Totodată, în curtea interioară se află și Reședința Prezidențială. Am fost norocoși și am prins și schimbarea gărzii. A fost un moment foarte frumos, însă a fost dublat de sutele de polițiști care supravegheau întreaga zonă. Se anunțase un protest și paza a fost sporită. În urma protestului, Președintele Ungariei, Pal Schmitt, a demisionat.

Castelul Buda - Schimbarea Gărzii

Dacă alegeți să vizitați Castelul Buda, și vă recomand să o faceți, nu uitați să treceți și pe la Biserica Matthias și, apoi, să profitați de zona din care aveți o vedere panoramică superbă asupra orașului. Sunt mai multe astfel de zone și aici puteți vedea cel mai bine cum se vedea întreg orașul de sus.

Castelul Buda, una dintre cele mai importante clădiri ale Budapestei, e un obiectiv pe care trebuie să-l vizitați dacă sunteți în capitala ungară. E mult prea frumos pentru a-l rata și vă prezintă în fiecare secundă o lecție despre cultura și istoria poporului ungar.

5 comments
  1. Am fost acol acum… pfu, in jur de 3 ani. Foarte frumoasa privelistea! Ti-au iesit niste poze foarte bune. Am o intrebare… ce fel de apar folosesti, si ce obiectiv? (poate ca ai mai zis, dar sunt nou pe aici)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *