Etape ale copilăriei

Aşa cum bine ştiţi copilăria este una dintre cele mai plăcute etape ale vieţii. Când suntem copii putem visa fără a fi treziţi la realitate, putem fi cine vrem, putem…
View Post

După o zi plină…

V-am anunţat acum câteva zile că voi crea o scurtă serie de fotografii în care sunt imortalizate două momente cruciale ale unei zile, dimineaţa şi seara. Dimineaţa a fost prezentată…
View Post

Iluzii-n miez de noapte

O simplă plimbare noaptea te poate face să te gândeşti la anumite lucruri care până atuci îţi erau neclare şi reprezentau subiecte pe care nu doreai să le abordezi. Aceste…
View Post

Supremă senzualitate

În cadrul şedinţei foto realizate în colaborare cu Hotelul Târnava şi Bianca am dorit să scot şi câteva fotografii în care să fie exprimată senzualitatea şi eleganţa. În timp ce primele fotografii…
View Post

Ritualul dimineţii

Ieri am făcut o nouă şedinţă foto, de această dată cu Krisztina, cale pe care doresc să-i mulţumesc. Această şedinţă a fost puţin mai deosebită decât restul. Am început cu…
View Post