În acest weekend, mâine (sâmbătă) mai precis, la invitația Claudiei Tocilă, pe care alături de a ei plantație o voi reprezenta cu mândrie, și a celor de la Lay’s voi culege recolta de cartofi și voi afla mai multe despre procedeul de sortare și pregătire a acestora. Cartofii plantați de Claudia alături de bloggeri fermieri în luna mai, vor fi culeși acum, urmând ca în perioada care vine să fie transformați în chipsuri ce vor face parte dintr-o recoltă specială.
Astfel, de mâine dimineață voi culege cartofii și apoi voi urmări procesul de sortare, depozitare și analiză a acestora. Sunt tare, tare curios și convins că voi fi foarte încântat. Tot evenimentul se va desfășura la Târgu Secuiesc. Sper să mă avantajeze faptul că fiind crescut în Harghita, unul dintre județele renumite pentru recolta de cartofi, ar trebui să am în sânge, oarecum, procedeul de recoltare a acestora. Teoretic. :- D
Măcar voi avea avantajul că voi fi obișnuit cu frigul de dimineață, perioada zilei în care se va desfășura prima parte a recoltării. Promit să revin cu fotografii și povești frumoase despre recoltatul cartofilor alături de #fermieriilays. :- ) Până atunci vă las cu o fotografie din avion de deasupra orașului Târgu Secuiesc.