Ghid de fotografie : Alegerea aparatului perfect (I)

De cele mai multe ori în momentul în care doriţi să achiziţionaţi un nou aparat de fotografiat întâmpinaţi diferite probleme clasice datorită diversităţii produselor ce vă sunt oferite. În funcţie de scopul aparatului, în funcţie de destinaţia ce o va avea există o mulţime de criterii ce trebuiesc luate în considerare, însă doar câteva sunt importante şi fac diferenţa între un aparat bun şi unul mai puţin bun.

În prima parte a acestui ghid voi prezenta principalele aspecte în alegerea unui aparat de fotografiat, unuia compact, criteriile fiind total diferite de alegerea unui D-SLR. Preţul, scopul, calitatea, specificaţiile tehnice, „durata de viaţă”, toate reprezintă mijloace de diferenţiere a aparatelor şi criterii de alegere ale acestora.

Din cauza diversităţii vor fi foarte multe aparate ce coincid criteriilor impuse însă doar câteva vor fi demne de acestea. Mai jos voi prezenta unele dintre cele mai importante criterii în alegerea unui aparat foto compact şi câteva sugestii de aparate în funcţie de preţ şi performanţe.

  • Pentru ce tip de fotografii va fi folosit aparatul?
  • Ce trebuie să urmăresc la detaliile tehnice?
  • Vreau să şi filmeze, care ar fi cel mai potrivit?
  • Care sunt principalele accesorii ce trebuie să le achiziţionez ?
  • Care sunt principalii distribuitori de la care poate fi achiziţionat aparatul?

1. Pentru ce tip de fotografii va fi folosit aparatul?

„Doresc să-mi cumpăr un aparat foto compact, destul de ieftin, însă nu sunt hotărât care să fie acesta. Aş vrea să-l folosesc pentru pozele de familie, să pot face poze în vacanţe, nu am nicio altă pretenţie de la el.”

În cazul în care doriţi un aparat pentru pozele de familie trebuie să stabiliţi acest lucru o prioritate. Din cauza diversităţii multe aparate au tendinţa să ofere specificaţii tehnice cât mai deosebite care se dovedesc a fi de cele mai multe ori inutile. Pentru alegerea unei camere ce va fi folosită ca aparat de familie trebuie să urmăriţi cu atenţie câteva criterii destul de imporante care nu sunt neaparat clasate ca fiind tehnice.

Rezistenţa aparatului şi durata de viaţă a acumulatorilor reprezintă principalele criterii în alegerea unui astfel de aparat. Rezistenţa este foarte importantă datorită condiţiilor în care va fi purtat şi greutăţilor la care va fi supus. Trebuie astfel să căutaţi un aparat cu o construcţie cât mai solidă care în momentul în care este închis să nu prezinte niciun element liber înafara carcasei (bliţ, vizor, obiectiv). De aici vine şi numele de cameră compactă, putând fi purtată oriunde, fără a avea pe margini elemente ce pot scădea mobilitatea.

Un aparat pefect ce s-ar potrivi acestor criterii este Nikon CoolPix L21, prezentând specificaţii tehnice ideale fotografiilor de familie, precum opţiunea de best shoot selection (alegerea celei mai bune fotografii în cazul în care realizaţi pozele în modul de rafală), face detection, şi modul zâmbet ajutându-vă astfel să captaţi atenţia celui fotografiat.

„Aş vrea să-mi cumpăr un aparat care să-l pot folosi atât în pozele cu familia dar şi în cele artistice, simt ca în mine zace un spirit artistic şi doresc să-mi încerc norocul. Care crezi că mi s-ar potrivi?”

În acest caz aparatul va trebui să cuprindă mai multe calităţi pentru a se încadra celor două situaţii prestabilite. Numărul de megapixeli (ce asigură calitatea), zoom-ul optic (necesită mare atenţie, doar acesta trebuie folosit, nu şi cel digital), sensitivitatea ISO (zgomotul ce va apărea în fotografiile pe o lumină slabă), toate reprezintă criterii de care trebuie să ţineţi cont în cazul în care doriţi să achiziţionaţi un astfel de aparat.

Cu siguranţă se va pune accent destul de mare pe fotografiile macro (obsesia fiecărui fotograf care este la început) şi astfel trebuie să ţineţi cont şi de distanţa minimă de focalizare, specificată chiar în cadrul detaliilor tehnice. Un aparat ideal cu un preţ mediu ce s-ar încadra în aceste criterii ar fi Nikon CoolPix S3000, prezentând o distanţă de 8 centimetrii în cazul fotografiilor macro, 12 megapixeli, zoom optic 4x altături de un stabilizator optic pentru evitarea fotografiilor mişcate, face-detection, şi multe alte specificaţii ce-l transformă în alegerea perfectă.

2. Ce trebuie să urmăresc la detaliile tehnice?

Specificaţiile tehnice sunt cele ce diferenţiază un aparat de altul, stabilindu-i calităţile dar şi defectele ce vor fi scoase în evidenţă pe parcursul folosirii acestuia. Numărul de megapixeli atrage întotdeauna atenţia, însă nu este singurul detaliu ce oferă calitate fotografiilor. De multe ori atenţia este captată doar de acest lucru, însă pentru a obţine fotografii de o calitate ridicată nu doar numărul de megapixeli contribuie.

Sensitivitatea ISO, stabilizatorul şi modul de focalizare au o mare importanţă în rezultatul ce-l veţi obţine. Variaţia sensitivităţii iso este trecută în specificaţiile tehnice astfel : 100 – 3200 , reprezentând valoarea minimă şi maximă a acesteia. Valorile minime sunt folosite pe timp de zi datorită luminii naturale oferite, timpul de expunere fiind astfel destul de scurt, neafectând calitatea fotografiilor. În cazul în care intensitatea luminii scade mărirea sensitivităţii ISO compensează pierderea luminii, oferindu-vă un timp de expunere ideal pentru evitarea fotografiilor mişcate.

Datorită acestui lucru trebuie să aveţi grijă în momentul în care achiziţionaţi un aparat foto, să prezinte o variaţie destul de mare, cel puţin între 200 şi 1600.

Zoom-ul optic alături de stabilizatorul încorporat reprezintă nişte caracteristici importante de care trebuie să ţineţi cont, indiferent de aparatul pe care doriţi să-l cumpăraţi. Zoom-ul optic spre deosebire de cel digital reprezintă un mare avantaj datorită faptului că nu scade calitatea fotografiilor.

În cazul în care zoom-ul optic va fi mai mare de 4-5x necesitatea stabilizatorului va fi foarte mare, evitând astfel fotografiile mişcate. Trebuie să urmăriţi notaţia IS (în cazul aparatelor Canon), VR (în cazul aparatelor nikon) sau OS (în cazul celorlalte aparate) pentru a vă asigura de prezenţa stabilizatorului optic încorporat.

Astfel, respectând criteriile prezentate mai sus, veţi găsi cu uşurinţă aparatul ideal, putând să vă folosiţi de acesta în orice situaţie, oferindu-vă fotografii la o calitate înaltă.

3. Vreau să şi filmeze, care ar fi cel mai potrivit?

În cazul în care doriţi ca aparatul foto să preia rolul unei camere video este important să vă stabiliţi nişte criterii proprii precum numărul de cadre pe secundă, rezoluţia filmelor, calitatea acestora, filmarea pe timp de noapte etc. Rezoluţia filmelor este probabil cel mai important aspect în cadrul acestui domeniu, trebuind astfel să căutaţi varianta cea mai potrivită care să combine numarul de cadre pe secundă cu rezoluţia obţinută.

Deseori pentru creşterea rezoluţiei numărul de cadre pe secundă va scădea, oferindu-vă astfel un efect apartent de „slow-motion” total nedorit. Rezoluţia potrivită pentru majoritatea filmelor realizate cu un aparat foto compact este de 800 x 640, iar numărul de cadre este de 30 pe secundă. Astfel, calitatea filmelor va fi destul de ridicată, surprinzând acţiunile realizate foarte rapid cu uşurinţă, datorită celor 30 cps. (cadre pe secundă)

Un alt aspect în realizarea filmelor cu aparatele de fotografiat este modul de focalizare. Trebuie să ţineţi cont de opţiunea de urmărire a subiectului în timpul filmării pentru a-l păstra tot timpul în zona de focus, evitând astfel filmuleţele neclare ce vor fi şterse cu uşurinţă. Unul dintre aparatele de preţ mediu ce prezintă această proprietate este Nikon CoolPix S3000, putând realiza filmuleţe de o calitate ridicată cu acesta.

4. Care sunt principalele accesorii ce trebuie să le achiziţionez ?

Odată ales aparatul de fotografiat dorit, următorul pas este accesorizarea sa pentru a face munca celui ce va fotografia mult mai uşoară. Printre principalele accesorii ce nu trebuie să lipsească din geanta oricărui fotograf se află trepiedul, kit-ul de curăţare şi câţiva acumulatori în plus pentru a face faţă astfel oricărei situaţii.

Trepiedul este foarte util mai ales pentru fotografiile pe lumină slabă şi pentru pozele în cadrul familiei, fotograful devenind astfel subiect. Pentru camerele compacte trebuiedul nu trebuie să fie foarte solid, preţul lui fiind astfel unul foarte mic, până în 70 lei. Unul dintre trepiedele perfecte pentru astfel de condiţii este Fancier WT3710, fiind foarte ieftin şi foarte rezistent pentru preţul său, suportând o sarcină de până la 2 kilograme, mai mult decât perfect pentru un aparat foto compact.

Kitul de curăţare este şi el indispensabil datorită condiţiilor în care va fi folosit aparatul, evitând astfel depunerea prafului şi a altor pete atât pe obiectiv cât şi pe display. Un kit foarte folositor în majoritatea situaţiilor este cel oferit de Giottos, CL1001, la preţul de 43 lei, putând astfel a sufla praful de pe lentile şi curăţa întreg aparatul cu uşurinţă.

5. Care sunt principalii distribuitori de la care poate fi achiziţionat aparatul?

În România numărul distribuitorilor de produse foto este destul de mic, fiind foarte puţine magazine specializate în acest domeniu. Unele dintre cele mai renumite sunt F64 – Bucureşti, SinPro Plus – Timişoara şi FotoHobbyShop – Bucureşti, prezentând toate servicii şi produse de o calitate ridicată.

În afară de aceste magazine, produsele foto se regăsesc şi în cadrul altor distribuitori de produse electronice, nefiind specializaţi în acest domeniu, creându-se astfel deseori mici neplăceri. De aceea achiziţionarea oricăror produse din domeniul fotografiei trebuie realizată din magazine specializate, existând astfel un personal bine instruit care să vă prezinte atât avantajele cât şi dezavantajele produselor achiziţionate.

12 comments
  1. Daca te adresezi fotografilor amatori, cu minime cunostiinte de fotografie as putea spune ca ghidul e util in proportie de 70%.Am sa-ti spun si dece:
    – 1. nu ai mentionat tipurile de aparate de fotografiat.Am putea sa le impartim in 3 mari categorii : Point&Shot (sapuniere), D-SLR like ( hibrid intre P&S si D-SLR) si D-SLR.
    – 2. un factor foarte important la achizitionarea unui aparat foto este experienta.Si aici am puteam vorbi de 3 sau chiar 4 categorii mari : ocazionali (cu cunostiinte minime si fara experienta), amatori (cu cunostiinte si minim de experienta), profesionisti (cu multa experienta si care sunt platiti ) si freelanceri.Atentie, in categoria profesionistilor nu intra fotografii NBC(nunti, botezuri, cununii)
    – 3.un alt factor foarte important este bugetul.Pentru mine este cel mai important factor.Daca ai bani iti poti lua si Hasselblad, chiar daca esti fotograf ocazional(faci poze in familie, in vacante, serbari, etc fara sa faci profit).Daca nu ai bani, poate ai talent si ajungi sa tanjesti dupa o sapuniera.
    4. Obiectivul este cel care asigura calitatea unei fotografii (leica, canon, nikon, etc).Imaginile de calitate sunt mai importante decât numărul megapixelilor.Se stie ca inghesuirea a cit mai multi MP/senzor poate compromite calitatea unei fotografii.Pentru poze in format 9/13, 10/15, 13/18 sunt de ajuns si 6MP.
    5.sa vorbesc putin si despre ISO.Pentru aparatele(P&S, SLR-like si chiar D-SLR) care sunt folosite in 95% din cazuri pe „auto” nu conteaza ISO, aparatul va seta valoarea cea mai buna.In cazul in care se doreste fotografierea pe modul „manual”, in conditii slabe sau foarte slabe de luminozitate, atunci valoarea ISO depinde de diafragma si de timpul de expunere.Oricum valori ISO de peste 3200 sunt inutile.
    6.un aparat foto e un aparat foto si nu camera video.Calitatea video este mai slaba decit a celei mai ieftine camere video digitale.
    7.accesorii..aici ar fi mai multe de spus.Ptr aparatele P&S acumulatorii, un charger cu functie de discharge si o husa sunt de ajuns.Ptr celelalte accesoriile depind de tipul aparatului si de nevoile fiecaruia : flash, filtre de lumina/culoare, trepied, acumulatori,charger cu functie de discharge,geanta, kit de curatare si chiar un obiectiv sau zoom.
    Cred ca ma opresc aici.Poate ar trebui spus faptul ca in spatele oricarui aparat foto se afla fotograful.Daca fotograful e foarte bun, poate face poze si cu Smena/Zenit.Si mi-aduc aminte ca am vazut mai demult un documentar „Masters of Wedding photography” unde un fotograf profesionist (Jeff Ascough) facea poze pe film cu 3 Leica M6.( http://jeffascough.com/blogpages/photographer.pdf )

    1. Iti multumesc pentru comentariul tau ! Este foarte pertinent si explica foarte bine anumite lucruri pe care eu le-am omis. Am incercat sa explic totul nu foarte detaliat ca vorbeam de aparate compacte (cu referire la point&shot), ghidul despre D-SLR-uri va urma altadata . Am mentionat despre posibilitatea de filmare deoarece multi ce isi cumpara camere compacte le folosesc pentru fotografiile de familie si astfel doresc sa si filmeze de cele mai multe ori. 🙂

  2. Nu am vrut sa intru in prea multe detalii.Mai aveam cite ceva de spus despre zoom-ul optic, despre distanta focala, despre stabilizatorul de imagine (IS) sau chiar despre face detection…dar alta data.Oricum, sunt prin zona si astept urmatoarele postari.

    1. Astfel de detalii deja aduceau cititorul si simplul pasionat de fotografie intr-o alta zona unde totul era mai complicat. Voi incerca ceva mai complex la ghidul pt. algerea unui D-SLR, multumesc.

  3. Sunt de acord cu tine.Astept cu interes ghidul ptr D-SLR.Apropo, am si eu o curiozitate : tu ca fotograf, in ce categorie te incadrezi?

    1. La asta te referi :

      Si aici am puteam vorbi de 3 sau chiar 4 categorii mari : ocazionali (cu cunostiinte minime si fara experienta), amatori (cu cunostiinte si minim de experienta), profesionisti (cu multa experienta si care sunt platiti ) si freelanceri.Atentie, in categoria profesionistilor nu intra fotografii NBC(nunti, botezuri, cununii)

      As putea spune ca am destule cunostiinte despre fotografie si o experienta de 1 an si jumatate aproape. Platit nu sunt, am 16 ani si inca e un hobby fotografia. Iti recomand sa-mi urmaresti fotografiile de pe blog pentru a-ti forma o parere despre categoria in care ma incadrez. 🙂

  4. Le-am vazut si am gasit subiecte interesante pe blogul tau.Unele poze sunt interesante, imi plac portretele, mai ales cele b&w

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *