Cătălin Georgescu și Cristian Vasile despre fotografiile pe care le fac pentru Inspiration Challenge

Vă povesteam în urmă cu două săptămâni de Cătălin Georgescu și Cristian Vasile. Ei sunt fotografii care au intrat în provocarea Ispiration Challenge și care au de făcut o serie de fotografii reprezentative pentru două parfumuri AVON în așa fel încât să transmită ideea de #relație sau #distracție cât mai bine. Parfumurile care stau la baza celor două serii sunt Elite Gentleman (relatie) și Exploration (distracție). Cătălin e reprezentantul primului parfum, iar Cristian al celui de-al doilea.

M-am întâlnit săptămâna trecută cu ei și-am povestit puțin despre fotografiile pe care urmau să le facă. De fapt ei mi-au povestit despre ele. Am auzit despre idei aparte care sunt convins c-or să arate într-un mare fel puse în practică. Ba chiar am luat și eu parte la una dintre ele, veți vedea puțin mai jos.

I-am rugat pe Cătălin și Igu să-mi spună ce au de gând să facă, de unde au pornit și cum vor face legătura cu parfumurile, dar fără să-mi dea prea multe detalii despre fotografiile propriu-zise. Altfel pierdeam din farmecul de a vedea fotografiile în cadrul evenimentului care-o să aibă loc pe la jumătatea lunii. Haideți să aflăm câte ceva despre ideea fiecăruia! 🙂

Cătălin Georgescu: „Elite Gentleman brings out the gentle in the man

„O să sune puțin cheesy, dar exact pe ideea asta vor fi făcute fotografiile: Elite Gentleman brings out the gentle in the man”, spunea Cătălin în timp ce-a început să-mi povestească despre cum are de gând să facă fotografiile.

Așa cum ziceam mai sus, el trebuie să transmită prin fotografii mesajul parfumului Elite Gentlemen. „Parfumul e ca o a doua piele”, spunea Cătălin, „rămâne cu tine întotdeauna”.

avon-inspiration-challenge-teaser-1

Fotografiile or să fie despre masculinitate și feminitate; chit că e o idee foarte simplă, o să fie scoasă în față cred de modul în care o să fie pusă lumină. Cred că asta o să facă diferența”, continuă trecând la partea mai tehnică.

„Fotografia pe care ai văzut-o cu liniile palmei au fost singurul mod în care am putut da o idee despre cum o să fie seria, dar fără a da, practic, totul din casă.”

avon-inspiration-challenge-teaser-2

Trecând mai departe, l-am rugat să-mi spună puțin despre oamenii care or să apară în fotografiile. „Am trecut prin 4-5 cupluri până acum. Ai zice că e ușor, dar nu e.” Vom vedea în seria finală care-i rolul cuplurilor pe care le-a căutat Cătălin pentru fotografii. Pare să fie interesant.

Mulțumesc, Cătălin! Aștept cu drag să văd seria completă! 🙂

Catalin Georgescu Foto 1

Cristian Vasile: „Caut să exprim mișcarea în fotografie în cât mai multe feluri posibile”

Așa începuse Cristian, Igu, să-mi povestească despre fotografiile pe care o să le facă. Îmi zicea cum încearcă în ultima perioadă să surprindă mișcarea în fotografie, dar în cât mai multe feluri. Țin minte că mi-a spus la un moment dată că tocmai asta e una dintre provocări. Și asta pentru că fotografia în sine nu este un act foarte dinamic.

avon-inspiration-challenge-teaser-3

Exact după cuvintele astea m-a invitat să încercăm să facem un experiment. Exact așa cum are el de gând să facă fotografiile. În cadrele pe care le vedeți l-am fotografiat pe Cristian în timp ce mă fotografia pe mine. Dacă v-arăt fotografia pe care mi-a făcut-o veți ghici despre ce va fi seria, așa că am să fac asta după vernisaj. Cert e că toată treaba-i extrem de dinamică și implică muncă din partea ambelor părți.

avon-inspiration-challenge-teaser-4

E destul de solicitant și pentru fotograf și pentru model genul ăsta de fotografie, așa cum ai văzut și tu mai devreme. Persoanele pe care le voi fotografia vor contribui mult la seria finală. Jumătate din fotografie va fi făcută de personaj. Mai ales partea dinamică.”

Sunt convins că n-or să fie ușor de făcut fotografiile. Dar și că rezultatul o să fie special! Mulțumesc, Igu, pentru experiență și vorbe! Ne vedem la vernisaj! 🙂

Igu_ Foto 1

UPDATE: m-am decis ca totuși să vă arăt cum mă urmărea Igu! 😀 Mulțumesc pentru fotografie!

IGU_7033

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *