03:30 – Update
Deși inițial eram reținut, mă atrăgea mai degrabă somnul, am cedat insistențelor lui Vlad Ilaș și nu m-am abținut să nu fotografiez stelele, mai ales că începuse galaxia să se vadă într-un mare fel. A meritat. 🙂
–
Ieri dimineață am pornit din București spre Doftana. În urmă cu un an mai fusesem aici împreună cu un grup de bloggeri de turism tot în cadrul unui eveniment organizat de Eventur. Dacă atunci apucasem să stau doar câteva ore în cele două zile, acum voi fi aproape trei zile întregi în zona frumoasă a Doftanei, alături de alți 11 fotografi.
Plănuiam de mult timp o ieșire în genul. Discutam, propuneam diverse date doar că nu reușeam să ne sincronizăm. Asta până acum.
Revenind, ieri am ajuns la ATRA. Pensiunea o știți, mai mult ca sigur. Fie de la X-Factor (s-au filmat aici câteva interviuri), fie din fotografii de pe internet. Datorită designului pensiunea a atras destul de mult atenția, motiv pentru care e din ce în ce mai vizibilă în fotografii.
Și ce-i drept am profitat cu toții de aspectul ei. Nu sunt multe pensiuni sau hoteluri care să se integreze atât de bine în peisaj. Cu atât mai puțin construcții moderne.
–
Așa cum ziceam, ieri am ajuns și am început să fotografiem zona din apropierea pensiunii. Am prins cam tot ce se putea prinde. Cer senin, nori, ploaie, soare, apus, iar spre seară un cer plin de stele. Mai jos sunt o parte din cadrele pe care le-am făcut.
Trecând peste primele fotografii cu zona, cel mai mult m-a impresionat Ionuț. Are 27 de ani, iar până la 17 ani a jucat fotbal. Apoi și-a dat seama că-i place să gătească. Iar în 10 ani a ajuns chef. Unul dintre cei mai buni de la noi din țară. Și asta nu o zic eu, o zic diplome și recunoștința multor jurii culinare.
Am avut parte aseară de un festin culinar. Deși cred că-i puțin spus. Poate sună a metaforă, dar vă rog să mă credeți că nu-i așa. A pregătit pentru noi întreg meniul. Să-l degustăm și să-l fotografiem. M-am bucurat să gust astfel de preparate. O să le vedeți în fotografii.
E 01:57 acum când scriu articolul. Au trecut abia 3-4 ore de când am mâncat, dar uitându-mă la fotografii mi s-a făcut foame iar. Vă las să le priviți. Să ne citim mâine cu alte fotografii de la Doftana. 🙂
#ATRADoftana este un eveniment organizat de Eventur Bucharest si Pensiunea ATRA.