Festivalul sarmalelor – Praid – 2010

Aşa cum am anunţat în articolul precedent anul acesta fac liveblogging cu fotografii de la Festivalul Sarmalelor, ediţia cu numărul 16. Tot în cadrul acelui articol puteţi găsi şi întreg programul şi câteva informaţii generale ce vor fi reluate şi aici despre festival.

Festivalul sarmalelor este un eveniment ce se ţine an de an la începutul toamnei în satul Praid aflat în judeţul Harghita. Anul trecut a fost pentru mine primul an în care am participat în calitate de fotograf şi rezultatele au fost foarte reuşite.

Anul acesta festivalul sarmalelor se va ţine în weekendul 24-26 septembrie având ca invitaţi speciali nume mari din televiziune şi mass-media. În cele două seri, sâmbătă şi duminică vor concerta Nicola, Hara şi câteva formaţii locale.

Puteţi vedea programul festivalului dând click aici şi fotografii + impresii live în cadrul acestui articol. Vă invit deci să urmăriţi articolul acesta pe durata întregii zile şi, dacă sunteţi curioşi de anumite reţete sau informaţii, spuneţi asta într-un comentariu şi voi face tot posibilul să obţin acel lucru.

14:00 – S-au prezentat sarmalele concurente si imediat juriul le va degusta si va incepe concursul propriu-zis.

15:00 – Juriul degusta sarmalele concurente si se urmeaza sa aleaga cea mai gustoasă sarma, cea mai mică, cea mai mare, cea mai picantă, etc.

16:00 – Tocmai am luat interviuri participanţilor iar juriul se pregăteşte să anunţe câştigătorii.

16:30 – Juriul încă se află printre concurenţi degustând preparatele acestora. Anul acesta sunt concurenţi pentru cea mai mică, cea buying online propecia mai gustoasă, cea mai originală, cea mai mare şi cea mai bună sarma.

19:00 – Premiul întâi a fost luat de cea mai gustoasă sarma fiind realizată de comuna Ocna de Jos

20:30 – Nicola, urmată de Bojdurian, concertează încântând publicul

Reţeta celei mai originale sarmale: Cele mai originale sarmale sunt realizate de echipa Salinei Praid fiind învelite în frunze de varză murată în apă sărată şi condimentate cu ingrediente din grădina proprie a participanţilor. Printre ingrediente se numără cimbru, carne de porc, carne de vită afumată.

14 comments
  1. se pare ca a fost o mare distractie si un fetival de succes…muzica, mancare, bautura si distractie… ce mai lispeste? 😀

  2. Good afternoon!
    My name is Irina and I am student at “ Gh. Sincai” National College from Bucharest. I am a member of a team of students and we participate in a contest organised at international level. We put through a project named „ The loss of tradition”. We found some useful photos on your site (http://www.dragosasaftei.ro/festivalul-sarmalelor-praid-2010/ ) and we request the permission to use them in our pages. Of course, we will mention the source.
    We are waiting for your permission.
    Thank you and have a nice day!
    Irina, member of the team.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *