Momentele crepusculare (apus sau răsărit) sunt probabil unele dintre cele mai fascinante evenimente meteorologice şi cu siguranţă sunt îndrăgite de foarte multe persoane. Probabil ţi-ai dorit de multe ori să fotografiezi un apus sau un răsărit însă nu ai reuşit. Fie ai lăsat aparatul să facă singur setările şi rezultatele nu au fost foarte bune, fie ai greşit o setare şi a ieşit totul fie foarte întunecat fie foarte deschis.
Pentru a putea fotografia un astfel de moment crepuscular este important să acorzi atenţie fiecărui parametru şi să înţelegi anumite detalii cu privire la expunere şi compensarea ei şi la modul în care o diafragmă cât mai închisă îţi va îmbunătăţi rezultatele.
În cadrul acestui ghid voi prezenta principalele aspecte în realizarea fotografiilor la astfel de momente, indicând anumite sugestii pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune.
- Cum trebuie să combin parametrii tehnici?
- Compensarea expunerii şi utilizarea filtrelor graduale
- Cum pot obţine o compoziţie cât mai bună?
- Obiective şi accesorii recomandate fotografiei crepusculare
1. Cum trebuie să combin parametrii tehnici?
Partea tehnică este probabil una dintre cele mai importante în realizarea fotografiilor în cadrul momentelor crepusculare. Parametrii principali ce vă vor influenţa rezultatele sunt timpul de expunere, diafragma, senzitivitatea ISO şi balansul alb. În urma combinării acestor patru parametrii într-un mod cât mai corect va rezulta o fotografie foarte bună, cel puţin din punct de vedere tehnic.
Timpul de expunere este probabil cel ce poate schimba încă de la început rezultatul, fiind necesară găsirea unui punct mediu ce va asigura o lumină plăcută în tot cadrul fotografiei. În primul rând modul în care măsoară expunerea aparatul trebuie să fie matrix (pe toate zonele, nu doar pe centru), evitându-se astfel sub/ supraexpunerea dramatică de care suferă fotografiile realizate cu expunerea doar pe centru.
În urma stabilirii timpului de expunere este important să alegeţi valoarea diafragmei. În cazul în care soarele este vizibl în prim plan diafragma trebuie să fie cât mai închisă pentru a obţine o formă cât mai rotundă a acestuia, în caz contrar soarele va ieşi oval şi flare-ul va fi foarte mare. După ce alegeţi o valoare în jurul f/11-16 puteţi să modificaţi timpul de expunere în aşa fel încât să corespundă acestei valori.
Acest lucru se poate realiza şi prin folosirea modului Av al aparatului de fotografiat alegând întâi valoarea diafragmei, aparatul urmând să modifice timpul de expunere în funcţie de această. Tot este necesar însă să compensaţi ulterior timpul de expunere pentru a obţine un echilibru între lumina de pe cel şi cea de pe planul terestru.
Sensitivitatea ISO poate influenţa timpul de expunere şi granulaţia prezentă pe întreaga fotografie. În cazul în care dispuneţi de un trepied sau de o mână sigură veţi putea fotografia apusul la o sensitivitate ISO cât mai mică, zgomotul fiind aproape inexistent. Dacă nu aveţi un trepied la îndemână încercaţi să obţineţi o valoare a timpului de expunere de aproximativ 1/60 pentru a evita astfel fotografiile mişcate. Această valoare se poate obţine prin creşterea valorii ISO în funcţie de luminozitatea ce o asigură subiectul fotografiat.
Balansul alb este de asemenea foarte important deoarece poate schimba întreg aspectul fotografiei. De aceea este recomandat să îl setaţi manual cu ajutorul unei coli albe sau gri. (mai multe sfaturi despre balansul alb şi restul setărilor puteţi găsi în acest ghid) Trebuie să obţineţi un balans nu foarte cald însă nici foarte rece pentru a creea o perspectivă cât mai reală a momentului fotografiat.
2. Compensarea expunerii şi utilizarea filtrelor graduale
În funcţie de ceea ce doriţi să obţineţi se creează două mari categorii de fotografii ale momentelor crepusculare. Prima categorie este cea în care se expune în funcţie de soare şi se obţine o siluetă a tuturor „obiectelor” ce se află înaintea acestuia, iar cea de a doua cateogrie este cea în care totul este expus corect fiind folosită în cazul în care se adaugă un punct de interes în prim plan.
Fotografiile din prima categorie sunt probabil cel mai uşor de realizat fiind necesară doar expunerea pe soare, obţinând astfel un timp foarte scurt, în jurul valorii 1/1000. În cadrul acestor fotografii este important să aveţi grijă la valoarea diafragmei pentru a obţine un soare cât mai „real” şi nu unul oval sau unul ce va umple tot cadrul datorită zonelor arse.
Cea de a doua categorie supune însă mai multă muncă, fiind necesară o atenţie asupra mai multor detalii. În cazul în care doriţi să expuneţi bine atât cerul şi soarele cât şi prim planul este absolut necesar un filtru gradual. Acest filtru va creea o diferenţă între exunerea de pe partea superioară a fotografiei şi cea inferioară.
Majoritatea filtrelor graduale au suprafaţa superioară mai întunecată decât cea inferioară, folosindu-se astfel cu uşurinţă la diferenţele mari de expunere între cele două părţi ale fotografiei rezultate. Astfel cu ajutorul unui filtru gradual puteţi întuneca partea unde este cerul şi menţine expunerea pe partea prim planului obţinând un balans al luminii cât mai echilibrat.
3. Cum pot obţine o compoziţie cât mai bună?
Compoziţia este cea ce poate diferenţia o simplă poză a unui moment crepuscular de o fotografie cu adevărat artistică. Crearea unei compoziţii cât mai interesante este determinată de creativitatea fotografului.
Pentru a scoate o simplă poză a unui apus este important să adăugaţi un element ce o va face cu totul şi cu totul interesant. De cele mai multe ori se abordează adăugarea unor elemente ale naturii în prim plan ce vor fi expuse bine şi vor fi cu uşurinţă recunoscute de oricine.
În cadrul acestei etape intervin şi regulile clasice de compoziţie ce delimitează o fotografie de o poză. Una dintre aceste reguli este cunoscuta lege a treimilor în care fie cerul, fie planul terestru sunt încadrate la o treime, respectiv două treimi unul de celelalte. Acestă regulă asigură un plus fotografiei, un plus reprezentat de adăugarea altor elemente interesante în cadru.
Pentru a obţine o compoziţie şi mai interesantă variază distanţa focală la care fotografiezi, pentru a obţine fie cadre mai largi ale peisajului fie un primplan ce va fi la fel de spectaculos. Variind distanţa focală pot apărea astfel în cadru diverse noi elemente ce vor transforma rezultatul într-unul foarte reuşit. De exmplu în cazul în care fotografiaţi un apus la mare dacă introduceţi în cadru şi o ambarcaţiune care va fi transpusă sub forma unei siluete, veţi obţine cu siguranţă un rezultat foarte bun, demn de apreciat.
4. Obiective şi accesorii recomandate fotografiei crepusculare
În funcţie de tipul de fotografie crepusculară ce doriţi să o obţineţi apar o gamă largă de obiective ce vă pot satisface cerinţele. În general majoritatea fotografiilor crepusculare sunt realizate fie cu obiective ultra-wide fie cu teleobiective pentru a suprinde atât un plan îndepărtat cât şi unul mai larg al unui întreg peisaj.
Folosirea unui anumit tip de obiectiv rămâne însă la alegerea fotografului acesta fiind cel ce stabileşte compoziţia finală a fotografiei. Este important însă să nu fotografiaţi la valorile maxime ale diafragmei ci la cele minime (f/11-16) pentru a nu obţine raze solare puternice în toată fotografia.
Pe lângă un obiectiv destul de bun sunt necesare şi câteva accesorii ce vor îmbunătăţi cu siguranţă rezultatele. Unul dintre aceste accesorii este indispensabilul trepied care se poate găsi la preţuri foarte accesibile începând chiar de la 50 de lei. Un trepied vă va asigura fotografii cât mai clare şi posibilitatea de a alege timpi mari de expunere ce vor da un efect foarte plăcut fotografiei.
Alături de un trepied este foarte utilă o telecomandă sau un cablu declanşator ajutându-vă astfel să realizaţi fotografia de la distanţă pentru a evita mişcarea din timpul apăsării butonului. În cazul în care nu dispuneţi de aceste două accesorii este foarte util şi modul de declanşare după câteva secunde inclus în meniul fiecărui aparat de fotografiat.
Un ultim accesoriu aproape indispensabil fotografierii momentelor crepsculare este filtrul gradual. Acest tip de filtru vă oferă posibilitatea de a da frâu liber creativităţii şi de a obţine compoziţii originale prin expunerea corectă şi a primplanului. Tot cu ajutorul unui filtru gradual puteţi obţine diverse efecte asupra culorilor ce vor oferi un aspect mai plăcut şi mai diferit totodată fotografiilor obţinute.
8 comments
Wow, ai fost rapid. E o tema interesanta, imediat ma pun pe citit! 😀
Am promis ca-l fac pana la miezul noptii, l-am facut. 🙂
Foarte bun ghidul, dar am o intrebare: ce culori recomanzi pentru filtre?
Multumesc !
Eu unul as lua un filtru ND Gradual, unul negru, adica partea superioara este gri. As lua unul de asta pentru ca poate fi folosit si in alte locuri nu numai la apusuri/rasarituri.
Si un filtru colorat merge folosit asa doar ca este necesar sa faci balansul alb cu filtrul aplicat daca vrei sa mentii culorile reale.
Daca doresti unul colorat ti l-as recomanda pe acesta : http://www.f64.ro/cokin-p665-gradual-fluo-red-2.html , insa este necesar un sistem Cokin. ( http://www.f64.ro/cokin-bp-400a-52-holder-inel-adaptor-sistem-p-52mm.html ). Daca vrei unul care sa se puna direct pe obiectiv acesta ar fi bun : http://www.f64.ro/products/description/Filtru_Hoya_Gradual_Pink_55mm/index.html .
Da-mi voie sa te felicit. Am citit si celelalte ghiduri ale tale. Sunt extrem de folositoare. Multumesc!
super tare ghidul, merci, recomand 😉