Ieri am fost pe plantație. Eu alături de încă trei autocare de prichindei și părinții lor. Noi toți alături de alți mulți prichindei din zonă. Toți am fost la viile de unde se recoltează struguri pentru vinul Domeniile Sâmburești. Și nu am fost ca să ne uităm. Am fost ca să dăm startul recoltării și folosirii unui nou termen.
În franceză și greacă, spre exemplu, sunt termeni dedicați pentru recoltarea de struguri. Noi nu avem un astfel de termen, dar asta nu înseamnă că nu putem inventa unul. Și așa a luat naștere struguritul, motiv pentru care noi am fost ieri #LaStrugurit. Am dat startul recoltării viței de vie din acest an.
Toate astea s-au întâmplat în compania președintelui Valvis Holding, Jean Valvis, a echipei care s-a ocupat de organizare și a ambasadorilor Greciei și Elveției în România.
Am avut o oră la dispoziție să culegem cât mai mult. Concursul a fost, de fapt, pentru tinerii prichindei care s-au arătat a fi tareeee harnici. Fiecare găleată de struguri a fost contorizată urmând ca la final fiecare să primească un premiu pe măsură în funcție de munca pe care a făcut-o. Și nu au fost premii mici, să știți! 🙂
Sunt de apreciat astfel de inițiative, mai ales că încurajează și publicul local. Oamenii din zonă păreau tare încântați că iau parte la o astfel de inițiativă, iar copiii s-au simțit foarte bine. Vă invit să vedeți fotoreportajul de mai jos. Să înceapa recoltarea! Pardon, struguritul! 🙂
Și uitați-i pe juniorii premiați! 🙂