Dobrogea, povestea unor zile în care am descoperit o altă lume

Sincer vă zic că-n weekend-ul care tocmai a trecut am descoperit o altă lume. Acum după două zile de vizitat câteva locuri din Dobrogea, pot spune că pentru mine e un loc al contrastelor. Vedeam Dobrogea ca pe o zonă simplă. „Ce poate fi atât de frumos la o zonă numai de câmpie? În afară de deltă și mare ce-o mai fi spectaculos?”, îmi tot ziceam fără să ajung măcar în Dobrogea. Așa mi-o imaginam din lecțiile de geografie de la școală. Mai știam locurile frumoase din fotografiile văzute de-a lungul timpului, dar totul ia o altă dimensiune când ajungi acolo.

Revenind la idee acum Dobrogea înseamnă pentru mine un loc simplu și complex în același timp. E acel loc care poate fi – și este – minunat prin simplitate. E acel loc în care poți privi păsările, delta, marea, văile, cheile și stâncile toate pe o suprafață mică, dar extrem de diversificată. Și să nu mai zic de animalele sălbatice pe care le poți vedea aici și fără să fii la grădina zoologică.

Am vizitat Dobrogea în aventura 4×4 Goodyear Experience powered by Tiriac Auto, având în permanență sprijinul „tehnic” necesar ca să ajungem în tot felul de locuri în care te-ai gândi că nu există pic de drum. Toată experiența a fost condimentată de Doru și Mircea Panaitescu care au avut grijă să ne arate mie și lui Bogdan Dăscălescu, cel dus cu pluta și cu autostopul, câteva locuri aparte, pe un traseu pe măsură și cu o atmosferă care să-ți dea toată starea de bine de care ai nevoie.

Înainte să începem vreau să vă spun că dacă vreți să luați parte la o experiență similară vă puteți înscrie în concursul Goodyear 4×4.

Povestea zilelor în care am descoperit Dobrogea

Vineri după-masa am pornit din București spre Constanța, locul de bază pentru următoarele două zile. Vremea de pe drum a fost exact ca-n vorba cu „liniștea dinaintea furtunii”, doar că invers. Am văzut la un moment dat niște nori de aveam impresia că sâmbătă o să plouă în continuu. Partea frumoasă-i că sâmbătă a venit liniștea (vremii, bineînțeles) alături de un soare numai bun de cutreierat zona.

Bineînțeles că odată ajuns în Constanța nu m-am putut abține să nu fotografiez marea din port, mai ales n-am făcut-o de prea multe ori până acum. Și oricum de când eram mic țin minte că eram fascinat de cazinoul ăla și de cum se spărgeau valurile parcă direct în el.

Și așa se face că pe la 2-3 dimineața eram la cazinou și-l fotografiam de zor. Și în zori, la propriu. Vremea și marea erau atât de liniștite încât nu ziceam că înainte cu câteva ore trecuseră niște nori care nu păreau tocmai prietenoși. În timp ce fotografiam mă tot gândeam că în ritmul ăsta urma să avem o sâmbătă cu un soare parcă programat să-și facă prezența toată ziua.

Și-a urmat ziua de sâmbătă, cea principală a excursiei și care urma să ne arate Dobrogea așa cum nu o mai știam până atunci. Cum n-o știam mai deloc am fost toată ziua ochi și urechi în toate direcțiile încercând să mănânc cumva din priviri toate locurile pe care le vedeam.

Ziua a început cum nu se putea mai bine. Soarele era pe cer de dimineață înconjurat sporadic de câțiva nori din ăia albi parcă la fix pentru fotografii. Am pornit în direcția Babadag, dar la nici câțiva kilometri de mers îl aud pe Doru că ne spune să privim repede spre dreapta, oprind repede mașina. Ne arăta doi popândăi, primii pe care i-am văzut eu până acum în libertate.

Ca să vă închipuiți locul în care l-am fotografiat pe unul dintre ei era un imens câmp verde, des, Doru reperându-i aproape instant. Pentru că vă voi mai povesti experiențe de genul pe parcursul articolului, e bine de știut că una dintre pasiunile pe care le are Doru este fotografiatul păsărilor. Pe lângă tot ce știe despre Dobrogea și multe alte locuri din țară, știe și o mulțime de lucruri despre mai toate speciile de păsări de la noi. Și nu numai. El e una dintre cele mai bune dovezi de om dedicat pasiunilor.

Pe durata întregii călătorii am aflat atât de la el, cât și de la Mircea o mulțime de lucruri interesante despre toată zona, despre animalele care stau acolo, despre hrană, despre obiceiuri – sunt ca o enciclopedie vie, fără să exagerez. Serios vă zic.

Revenind acum, iată fotografia cu popândăul care apoi a fugit instant ascunzându-se sub pământ.

Ne-am continuat apoi drumul în direcția Babadag. În următoarele fotografii îi aveți pe Doru, Bogdan și una dintre mașinile echipate cu cauciucuri Goodyear (dar despre care vă voi povesti mai în colo) care ne-a însoțit în călătorie.

Am avut norocul ca pe drum să vedem și un culic mare, o pasăre destul de rar întâlnită la noi în țară, mai ales în perioada asta.

După alți câțiva kilometri pe drumuri superbe ale Dobrogei am ajuns la Cetatea Histria. Câteva lucruri care v-ar putea interesa: Histria e locul cu cea mai mare densitate de șerpi din România (se întâlnesc toate speciile în afară de vipera cu corn bănățeană), este cel mai vechi oraș atestat pe teritoriul României și se află pe malul lacului Sinoe. Doru a fotografiat în jumătate de oră patru șerpi din trei specii diferite. Eu n-am avut norocul să-i văd, dar tare mi-ar fi plăcut.

Cetatea-i ca un labirint foarte bine compartimentat. Priviți cum se vede în fotografii.

Și continuând drumul în cetate spre malul lacului am găsit locul ăsta. M-a făcut instant să mă gândesc la Robinson Crusoe și insula pe care ajunsese el. Arată exact ca un scenariul „potrivit” al unui film cu tema aceasta.

De aici am mers mai departe prin Grindul Lupilor, un loc care-ți fură toate privirile și de care nu te-ai mai sătura. Pur și simplu e o zonă în lungime care-ți oferă în stânga și-n dreapta niște priveliști aparte. Iată câteva fotografii de acolo, încă un popândău și apoi o șopârlă care a avut chef și răbdare să stea la fotografiat.

Așa cum ziceam mai sus, cauciucurile Goodyear Efficient Grip SUV (235/55R17 99V) puse pe Ford Kuga au fost cele care ne-au ajutat să ajungem în tot felul de locuri. Ne-au urcat și coborât pe și de pe dealuri pe care abia dacă stăteai bine în picioare. Grip-ul din titlu și-a dat testul de eficiență pe tot traseul și l-a luat cu brio.

Apoi, îndreptându-ne spre Cheile Dobrogei, am făcut un mic popas La doi iepurași, un restaurant cu mâncare tradițională delicioasă. Puteți trece mai repede peste următoarele fotografii în caz că vă e foame. 🙂

Cu doza de energie alimentată am pornit spre Cheile Dobrogei. Soarele apunea pe măsură ce noi ajungeam din ce în ce mai aproape de chei. Vă închipuiți cum a fost continuarea traseului. Off-road, peisaje minunate în stânga și-n dreapta, soarele care apunea și Cheile Dobrogei care se zăreau din ce în ce mai mari pe măsură ce ne-apropiam.

 

Și ajunși la chei acesa ne-a fost peisajul. Soarele apusese deja, iar noi eram fix în ora aceea albastră. Pe mine m-a lăsat fără cuvinte priveliștea. Fără cuvinte. Iată Cheile Dobrogei. Dacă aveți drum prin zonă neapărat să treceți pe acolo. Sau să vă faceți drum. La o primă privire par simple. Sau nu par impresionante. Dar din punctul meu de vedere sunt unele dintre cele mai frumoase chei din România.

Înainte de a pleca am făcut și un experiment cu mașinile. Mă simțeam ca atunci când mă jucam cu mașinile teleghidate. Le ziceam prin stație lui Doru și lui Mircea cum să mute mașinile una față de alta ca să le fotografiez și să iasă asta:

Întunericul s-a lăsat de tot și ne-am întors spre hotel după o zi în care privirile ne-au fost încântate cu peisaje speciale, iar sufletele cu amintiri și trăiri aparte. Seara s-a încheiat cu cu Doru și Mircea cântând la chitară. Chapeau! 🙂

Duminică dimineața am încercat o altă figură și am ieșit de la 7 dimineața la o tură de văzut zona și fotografiat păsări în spre Lacul Techirghiol. Am văzut califari, pietrari, țigănuși și alte câteva specii care mai de care mai frumoase. Pentru mine a fost una dintre primele astfel de experiențe. Am mai fotografiat păsări până acum, dar doar așa, trecător. După aproape două ore de fotografiat acum parcă mi-e dor și simt, așa, un microb al fotografiei de acest fel intrat în mine.

Și cauciucurile Efficient Grip SUV au făcut față unui teren stâncos pe care abia puteai merge pe jos.

La întoarcere spre Constanța, înainte de plecarea spre București am mai fotografiat marea de câteva ori. Aceeași poveste ca la început. Pur și simplu îți fură privirea. Chiar și pentru câteva clipe. 🙂

Și chiar înainte de plecare Doru ne-a făcut o degustare de miere. N-aș fi crezut că există atât de multe tipuri de miere. Am gustat miere de salcâm (cea mai populară la noi în țară), de rapiță, de flori de portocale roșii (și-acum îmi lasă gura apă), de tei, de pin și așa mai departe. 13 tipuri de miere în total. A fost o degustare dulce și aparte. Am regăsit și gustul mierii din copilărie. Seamănă foarte mult cu mierea de flori de pădure din zona Mureșului (Viscri).

A urmat apoi momentul plecării, cu dor deja în suflet după primele cinci minute în care am pornit spre București. Dobrogea-i cu siguranță un loc în care am să revin. Pe care mi-am propus să-l descopăr ori de câte ori am ocazia și să-l fotografiez cu sufletul prin amintiri și cu aparatul prin fotografii. Am descoperit, așa cum ziceam în titlu, o altă lume. Dobrogea înseamnă pentru mine acum altceva. Înseamnă ceva care mă va face să ajung iar și iar și iar acolo.

În încheiere vă las cu câteva fotografii făcute cu cinci minute înainte să ieșim din Constanța. Îl regăsiți în fotografii și pe Mircea, fratele lui Doru. Mă regăsiți și pe mine, cu un selfie în bătaia vântului. S-aveți poftă de călătorit și gânduri bune spre Dobrogea! 🙂